Reacţia lui Eugen Teodorovici, după scandările de la Alba Iulia împotriva Guvernului

Publicat: 29 11. 2018, 14:45
Actualizat: 31 03. 2020, 15:31

Un jurnalist a adus în discuţie faptul că grupuri mici de oameni au contestat, la Alba Iulia, activitatea Guvernului, iar Teodorovici a răspuns: ”Nu am auzit nimic”.

Prefectul Dănuţ Emil Hălălai a afirmat că au fost cazuri izolate.

”Au fost cazuri izolate şi nu fac cinste de Ziua României asemenea activităţi. Trebuie să fim uniţi”, a spus Hălălai.

În mai multe rânduri, grupuri restrânse de oameni au scandat lozinci împotriva delegaţiei guvernamentale, care a participat la o şedinţă solemnă în Sala Unirii din Alba Iulia, clădire în care acum 100 de ani s-a semnat unirea Transilvaniei cu România. Printre altele, oamenii au strigat ”Demisia” şi ”Ruşine să vă fie”.