Reacţii în privinţa legalizării canabisului în România. Fost ministru al Sănătăţii: Nu înţeleg atribuţia lui Teodorovici

Publicat: 21 03. 2019, 11:28
Actualizat: 21 07. 2021, 20:16

„Eu n-am înţeles de ce această afirmaţie, această măsură care se discută, a venit de la Ministerul de Finanţe şi de la ministrul de Finanţe. Nu înţeleg care este atribuţia Ministerului de Finanţe în acest domeniu. Cred că dacă există o comisie de specialişti, care analizează oportunitatea legalizării canabisului în scopuri medicale, orice fel de comentariu, orice fel de punct de vedere, o eventuală decizie în sensul legalizării sau nu va trebui şi trebuie făcută de Ministerul Sănătăţii şi de ministrul Sănătăţii”, a declarat la RFI senatorul UDMR Cseke Attila.

Fostul ministru al Sănătăţii susţine că specialiştii trebuie să analizeze necesitatea legalizării canabisului în România.

„Este o chestiune care trebuie lăsată la latitudinea şi la pregătirea profesională a specialiştilor. Evident că aici sunt deja câteva ţări, nu puţine şi în UE şi în spaţiul european, ultima ţară dacă nu mă înşel a fost Marea Britanie, care au legalizat deja acest lucru. Deci probabil că din punct de vedere profesional, al specialiştilor, există o susţinere şi o explicaţie pentru legalizarea acestuia. Există o recomandare a Parlamentului European, adoptată în februarie anul acesta, prin care recomandă statelor membre să facă acest pas. Deci pasul dacă va trebui făcut, va trebui făcut numai şi numai la propunerea şi după analiza specialiştilor şi ei trebuie să decidă dacă România va face acest pas”, a adăugat Attila.

Reacţia senatorului UDMR vine în contextul anunţului ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit căruia, canabisul ar putea fi legalizat şi utilizat în scopuri medicinale. El a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreaţional.

Şi ministrul Sănătăţii spune că legalizarea canabisului a fost cerută de pacienţi şi de rudele pacienţilor cu boli rare şi cu afecţiuni oncologice cu care a avut, deja, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Sănătăţii. Pintea a mai spus că legalizarea ar fi un „lucru bun”.