Reactorul 2 de la Cernavodă a ajuns la capacitatea maximă
Reactorul 2 al centralei nuclearelectrice de la Cernavodă a ajuns, miercuri dimineaţa, la capacitatea maximă, după ce în urmă cu o săptămână a primit avizul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul producătorului.
Reactorul 2 de la Cernavodă a ajuns la capacitatea maximă
Unitatea 2 de la Cernavodă a fost conectată la sistemul energetic naţional, în prima săptămână din luna august. Prima conexiune a fost realizată la 25% din puterea nominală a reactorului de 700 MW.
Potrivit Nuclearelectrica, în perioada următoare vor avea loc noi teste ale grupului 2, în vederea intrării în exploatare comercială, prevăzută pentru sfârşitul acestei luni.
Intrarea în operare comercială a Unităţii 2 şi creşterea aportului energiei nucleare în România la aproximativ 17-18% vor avea efecte imediate în planul stabilităţii sistemului energetic şi al menţinerii tarifului pentru populaţie.
Unitatea 2 a fost realizată în baza unui contract încheiat în 2003 cu Atomic Energy of Canada Ltd. şi ANSALDO-Italia. Reactorul CANDU 6 care echipează Unitatea 2 este al doilea reactor de acest tip de pe platforma CNE Cernavodă, primul funcţionând din 1996.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist