Prima pagină » Sport » Real Madrid se califică după ce VAR-ul a anulat golul lui Julian Alvarez la loviturile de departajare

Real Madrid se califică după ce VAR-ul a anulat golul lui Julian Alvarez la loviturile de departajare

Decizie majoră în meciul dintre Atletico Madrid și Real Madrid, din optimile de finală ale UEFA Champions League, la loviturile de departajare. VAR-ul a intervenit și a anulat golul marcat de Julian Alvarez.
Real Madrid se califică după ce VAR-ul a anulat golul lui Julian Alvarez la loviturile de departajare
Gabriel Negreanu
13 mart. 2025, 01:15, Sport

Meciul din capitala Spaniei dintre Real și Atletico nu s-a decis în 120 de minute și a ajuns la penalty-uri. Tensiunea din cele 120 de minute s-a mutat și la loviturile de departajare care nu au fost lipsite de controverse.

Arbitrul Marciniak a anulat golul marcat de Julian Alvarez după intervenția VAR, iar motivul este unul rar întâlnit în fotbal.

Argentinianul, al doilea executant din trupa lui Diego Simeone, a alunecat în momentul în care a executat lovitura de la 11 metri. Chiar dacă mingea a intrat în poarta apărată de Courtois, s-a decis anularea golului, întrucât acesta a atins mingea cu ambele picioare în momentul în care a executat de la punctul cu var.

Situația a fost semnalată din camera VAR. După câteva zeci de secunde de așteptare, perioadă în care Valverde ( Real Madrid) nu a fost lăsat să execute, Marciniak a apoi semn că golul nu este validat.

Penalty-ul anulat de VAR s-a dovedit decisiv. Real Madrid s-a impus cu 4-2 la loviturile de departajare.

Real Madrid va întâlni în sferturi Arsenal.