Farmache: BVB nu poate stabili culoarea indicilor, iar investitorii trebuie să elimine emoţiile

Publicat: 09 10. 2008, 14:28
Actualizat: 06 11. 2012, 09:04

"Şedinţa de joi a debutat într-o notă diferită faţă de cea de ieri (miercuri, n.r.), arătând că decizia BVB a fost una raţională. Însă nu cred ca Bursa va putea stabili culoarea indicilor (roşu-scădere, verde-creştere, n.r.)", a spus Farmache.

El a arătat că numai variaţiile indicelui oficial al Bursei, BET, pot indica o nouă suspendare a tranzacţiilor, iar scăderile scăderile accentuate înregistrate joi de SIF-uri reprezintă o reacţie pe termen foarte scurt.

"Acţiunile SIF au mai atins acest prag, dar nu este prevăzută suspendarea în această situaţie", a spus Farmache.

Acţiunile SIF au căzut cu 11,88% în intervalul 13:00 – 13:30 şi au tras toată piaţa în jos, astfel că indicele general era în scădere cu 2,03%, iar indicele celor mai lichide 10 de titluri se plasa cu 3,45% sub referinţă.

BVB a suspendat miercuri tranzacţiile, după ce piaţa s-a prăbuşit, înregistrând scăderi ale cotaţiilor de peste 10%, chiar 14,64% în cazul societăţilor de investiţii financiare. Transferurile bursiere au fost reluate joi.

"Măsura de ieri a fost menită să-i facă pe investitori să asimileze informaţiile din piaţă, protejându-i de volatilitatea de pe pieţele internaţionale", a afirmat preşedintele BVB.

Farmache a apreciat că evoluţia indicelui BET, care include cele mai lichide zece companii listate, s-a înscris în tendinţa generală regională.