- Home
- Economic
-
TOKIO, (01.11.2011, 10:03)
- Marius Oncu ,
Record pe piaţa valutară japoneză: 10.000 de miliarde de yeni, vânduţi pentru a stopa aprecierea faţă de dolar
Japonia a intervenit pe piaţa valutară prin vânzarea a 10.000 de miliarde de yeni (128 miliarde de dolari), sumă record pentru o singură zi, pentru a limita aprecierea puternică a monedei nipone în raport cu dolarul american, potrivit presei locale.

Record pe piaţa valutară japoneză: 10.000 de miliarde de yeni, vânduţi pentru a stopa aprecierea faţă de dolar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Intervenţia masivă pe piaţa valutară a avut loc luni, din cauza aprecierii yenului la niveluri record succesive în raport cu moneda SUA. Totodată, autorităţile au promis să continue politica de a limita cotaţia.
Evoluţia din ultima perioadă a yenului a sporit temerile autorităţilor de la Tokyo că yenul se apreciază din cauza speculaţiilor excesive. Creşterea valorii monedei nipone în raport cu dolarul afectează economia, dependentă de export.
Intervenţia de luni a atins un nivel record de 10.000 de miliarde de yeni (128 miliarde de dolari), mai mult decât dublu comparativ cu precedentul record, de 4,5 miliarde de yeni, potrivit cotidianului local Asahi.
"Ne angajăm într-un război al nervilor (cu pieţele, n.r.) şi vom lua decizii adecvate şi la timp", a declarat ministrul de Finanţe, Jun Azumi.
În urma intervenţiei, dolarul a atins luni un curs de 79,55 yeni, maximul a trei luni.
Bursa de la Tokio a închis marţi în scădere, cu indicele Nikkei în declin cu 1,7%, după rezultate financiare slabe ale companiailor nipone şi noi temeri legate de situaţia din Europa.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe