Zilnic pleacă spre Bruxelles plăţi de circa 5 milioane de euro, iar nedecontarea acestora va majora deficitul bugetar instantaneu. Numai în locul lui Gheorghe Gherghina, secretatul de stat de la Finanţe care ţine bugetul de ani de zile, să nu fii.
Se fac trimiteri la o serie de plăţi ilegale făcute în judeţe conduse, nu-i aşa, de opoziţie. Este posibil, baronii locali au fost inventaţi de PSD, dar este greu de admis că şefii autorităţilor de management al fondurilor UE şi miniştrii cărora le raportează şi-au făcut treaba dacă s-a ajuns la o asemenea decizie.
Practic, România se teme ca orice factură trimisă de acum încolo la UE să nu fie considerată neeligibilă şi să fie oprite toate liniile de finanţare. În acest ritm, nu mai durează mult până nu vor fi trimişi aici oameni de la Comisie, ca în Grecia, care să asiste acordarea de fonduri nerambursabile.
Realitatea este că departamentele de fonduri europene, vestitele Autorităţi de Management (AM) şi subordonatele lor Organisme de Implementare (OI) au devenit surse de sinecuri pentru rudele şi cunoştinţele oamenilor politici.
Citeşte continuarea materialului pe www.zf.ro.