Recuperarea economiei britanice este pusă în pericol de nivelul redus al creditării

Publicat: 19 07. 2010, 09:42
Actualizat: 06 11. 2012, 15:38

De la ieşirea Marii Britanii din recesiune, în ultimul trimestru din 2009, recuperarea economică a fost lentă, creşterea din primul trimestru fiind de numai 0,3%, iar creditarea, mai ales pentru companii mici, a rămas la un nivel redus.

„Am putea intra într-o nouă criză a creditelor dacă nu dăm drumul la împrumuturi. Există un pericol real de subminare a creşterii economice”, a afirmat ministrul într-un interviu acordat cotidianului Independent on Sunday.

Guvernul lucrează la noi măsuri pentru a susţine deblocarea pieţei creditelor, însă trebuie să găsească şi modalităţi de a rezolva lipsa de încredere la contactarea unei datorii, respectiv să îndemne companiile să se finanţeze mai mult de pe pieţele de capital.

Marea Britanie trebuie să-şi reechilibreze economia, sprijinind industria foarte performantă şi să reducă dependenţa de sectorul financiar, a spus Cable. Chiar dacă perspectivele sunt „sumbre”, guvernul adoptă măsuri pentru a creşte performanţa economiei, ca scăderea taxelor sau reducerea birocraţiei.

Economia britanică a înregistrat în 2009 o contracţie a Produsului Intern Brut de 4,8%, cea mai mare din ultimii 88 de ani.