- Home
- Economic
- LONDRA, (31.10.2013, 19:52)
- Anca Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Redresarea economiei Greciei face ca acţiunile elene să fie cele mai profitabile din lume
Acţiunile elene, care după declanşarea crizei au fost evitate de investitorii îngrijoraţi că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată şi să iasă din zona euro, au devenit cele mai profitabile din lume, odată cu apropierea ieşirii din recesiune, relatează Bloomberg.
Urmărește
196 afișări
Redresarea economiei Greciei face ca acţiunile elene să fie cele mai profitabile din lume (Imagine: Shutterstock)
Din 5 iunie 2012, cu două săptămâni înainte ca operatorul indicelui mondial MSCI să anunţe că va reclasifica Grecia drept piaţă emergentă, indicele ASE al bursei din Atena a crescut cu 146%, limitând declinul de la nivelul record atins în 2007 la 79%.
Creşterea indicelui ASE a fost mai mare decât cea înregistrată de 94 de indici bursieri naţionali la nivel global, din perioada respectivă, cu excepţia Venezuelei.
Randamentul obligaţiunilor Greciei pe termen de 10 ani a scăzut la 8,31%, de la un maxim de 33,7% atins în martie 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk se implică tot mai mult în conflictele globale: După discuția cu Zelenski și Trump, miliardarul s-a întâlnit într-o locație secretă cu ambasadorul Iranului la ONU
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
-
Robert F. Kennedy Jr, ales de Trump pentru a conduce cea mai importantă agenţie de sănătate din SUA
Fondul de investiţii Paulson şi banca JPMorgan Chase au compărat acţiuni elene, pe fondul interesului exprimat de fonduri de investiţii pe pieţele emergente ca Renaissance Capital Holdings şi Templeton Emerging Markets Group.
JP Morgan a vândut, în urmă cu trei ani, acţiuni elene din fondul European Small Cap Fund, din cauza creşterii deficitului bugetar al ţării. După restructurarea datoriei publice a Greciei, JP Morgan a investit în titluri ale retailerului Jumbo şi ale producătorului de bijuterii Folli Follie.
"Perspectiva ţării s-a schimbat total", a declarat Francesco Conte, care administrează pentru JP Morgan fonduri de circa 2,8 miliarde de dolari la Londra.
El consideră că în Grecia există oporturnităţi mari de investiţii, companii conduse foarte bine, ale căror acţiuni costă foarte puţin.
"Grecia abia iese din criză. Pentru că baza costurilor a fost redusă atât de mult, avansul profiturilor va fi enorm, dacă PIB-ul va reveni la creştere", a spus Conte.
Grecia a redus salariile şi pensiile şi a majorat taxele pentru a respecta termenii celor două programe de salvare convenite cu UE şi FMI, iar recesiunea dă semne că se apropie de sfârşit.
Premierul Antonis Samaras vrea să reducă deficitul bugetar la 2,4% anul viitor, de la 9% în 2012 şi un vârf de 15,7% în 2009. Guvernul a anticipat în această lună că PIB-ul va creşte cu 0,6% anul viitor, acesta urmând să fie primul avans anual după 2007.
"Acum nouă luni, sentimentul global era: Nu vreau să ating nimic din Grecia, nici măcar iaurt. Acum investitorii nu mai vor să vadă altceva decât Grecia. Este o piaţă ciudată, în care se investeşte într-o economie dezvoltată, deşi cu probleme, care are aşteptări de creştere de tipul unei pieţe emergente, şi cu o monedă puternică", a declarat Anthimos Thomopoulos, director general adjunct la Piraeus Bank în Atena.
Grecia era inclusă de către operatorul indicelui mondial MSCI în categoria pieţelor dezvoltate din 2011, dar în luna iunie a anunţat că o va reclasifica în categoria pieţelor emergente. Măsura va intra în vigoare pe 26 noiembrie, astfel că fondurile specializate în plasamente pe pieţele emergente vor putea să investească în acţiuni elene.
Mark Mobius, preşedintele fondului Templeton, cu active de 53 de miliarde de dolari, a declarat că este interesat de titluri bancare şi ale companiilor din retail, industria prelucrătoare şi cea a modei.
"În pofida problemelor Greciei, vedem încă oportunităţi pe termen lung. Există percepţia că Grecia îşi revine şi, cu continuarea reformelor, creşterea s-ar putea îmbunătăţi semnificativ", a spus Mobius.
Scepticii susţin însă că creşterea cotaţiilor acţiunilor companiilor elene include deja îmbunătăţirea condiţiilor economice.
Totodată, disputele politice din Grecia ar putea afecta redresarea, iar datora publică va atinge în acest an 176% din PIB, conform estimărilor.
Recesiunea din ultimii şase ani a distrus aproape un sfert din PIB-ul Greciei, iar rata şomajului a urcat la un nivel recors de 27,6%.
După ce Coca-Cola HBC şi-a trasferat listarea principală a titlurilor de la Atena la Londra, piaţa bursieră elenă are o capitalizare de 83 de miliarde de dolari, sub cea de 107 miliarde de dolari a Kuwaitului şi cea de 145 de miliarde de dolari a emiratului Qatar.
Paulson, cunoscut pentru câştigul de 15 miliarde de dolari adus investitorilor săi în 2007, cu pariuri împotriva creditelor ipotecare subprime, înainte de prăbuşirea pieţei imobiliare americane, a cumpărat acţiuni Alpha Bank în trimestrul al treilea, în cadrul recapitalizării băncii elene. El a cumpărat şi garanţii pentru achiziţia a 7,41 acţiuni pentru fiecare acţiune comună deţinută.
Citește pe alephnews.ro: Trump îl numește pe Robert F. Kennedy Jr. în funcția de Secretar al Sănătății al SUA
Citește pe www.zf.ro: Piaţa muncii dă în clocot: Încă un domeniu a fost cucerit de inteligenţa artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
CANCAN.RO
Cine este și cu ce se ocupă Mihaela, văduva lui Silviu Prigoană. Are trei copii și s-a mutat de la Sibiu la București pentru omul de afaceri
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe