- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (17.09.2014, 10:27)
- Raluca Ghinea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Reducerea evaziunii după TVA de 9% la pâine: Ministerul Finanţelor estimează 300 milioane lei, în timp ce Rompan estimează 200 milioane
Ministerul Finanţelor Publice estimează că, după reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% de la 1 septembrie 2013, evaziunea fiscală s-a redus cu 300 milioane de lei, în timp ce patronatul din domeniul panificaţiei Rompan indică o scădere de 200 milioane lei, calculele plecând de la ipoteze diferite.
Urmărește
1481 afișări
Reducerea evaziunii după TVA de 9% la pâine: Ministerul Finanţelor estimează 300 milioane lei, în timp ce Rompan estimează 200 milioane (Imagine: Shutterstock)
"Din estimările MFP şi Comisiei Naţionale de Prognoză rezultă că în perioada septembrie 2013 - iulie 2014 evaziunea la pâine a indicat o reducere de aproximativ 300 milioane de lei, plecând de la următoarele ipoteze: cantitatea suplimentară de pâine livrată de agenţii economici a fost de 88.000 de tone, iar preţul mediu al pâinii şi al produselor de franzelărie publicat de INS în ultimele şase luni a fost de 3,49 lei/kg", a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Ioana Maria Petrescu, într-o conferinţă de presă organizată la Ministerul Agriculturii, în care a prezentat studiul privind efectele reducerii TVA la pâine de la 24% la 9%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Petrescu a arătat că MFP şi Rompan s-au bazat, la efectuarea calculelor, pe ipoteze diferite, însă că cifrele sunt apropiate, cu excepţia estimărilor privind reducerea evaziunii, cele ale ministerului fiind mai mari.
"Rompan estimează o reducere a evaziunii de 200 milioane lei, iar MFP indică o scădere de 300 milioane lei, în condiţiile în care evaziunea se ridica la 70% din piaţa de morărit şi panificaţie", a spus ministrul Finanţelor.
Ea a arătat că producţia de pâine a crescut cu aproape 10.000 de tone de la introducerea măsurii, iar cea de făină cu 20.000 de tone.
În perioada septembrie 2013 - iulie 2014 s-a înregistrat o creştere de 18% la producţia de pâine şi de aproape 16% la făină. La paste făinoase s-a consemnat o creştere de 4%, la cozonaci de 17%, iar la produse zaharoase, cofetării şi patiserii de circa 4%.
Petrescu a arătat că preţurile la aceste produse au scăzut imediat după introducerea măsurii, în octombrie 2013, cu 15%, iar în decembrie scăderea era de 11,39% la pâine şi de 8,82% la făină comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în condiţiile în care "piaţa s-a aşezat".
Rompan indică o scădere a evaziunii fiscale cu 20%, în timp ce producţia fiscalizată de făină şi pâine a crescut cu 19%, respectiv cu 280.000 de tone. Astfel, producţia de făină fiscalizată a crescut cu 164.000 tone (19%) de la 1 septembrie 2013 faţă de intervalul similar precedent, de la 606.000 tone la 726.000 tone, în timp ce producţia fiscalizată de pâine a urcat cu 120.000 tone (19%), de la 862.000 tone la 1,026 milioane tone.
În studiul elaborat de patronatul din domeniul panificaţiei Rompan se mai arată şi că cei care au cumpărat produse de panificaţie au făcut economii de 200 milioane lei pe segmentul de făină şi de 400 milioane lei la cumpărarea de pâine, în total echivalentul a 136 milioane euro.
Ministrul Finanţelor a arătat că cea mai importantă scădere de preţ a fost înregistrată în perioada septembrie 2013 - iulie 2014 la categoria pâine, de 10,25%, în timp ce la făină preţurile s-au redus cu 7,86% faţă de intervalul similar al anului precedent.
Firmele din sectorul morărit au înregistrat anul trecut un profit brut de 67,5 milioane lei, iar cele din sectorul de fabricare a pâinii şi produselor de patiserie de 181,8 milioane lei, totalizând 250 milioane lei, faţă de 169 milioane lei în anul precedent.
Comparativ cu primul semestru al anului trecut, profitul brut a fost mai mare în semestrul al doilea cu 20 milioane lei la fabricarea produselor de morărit şi cu 84 milioane lei în fabricarea pâinii şi produselor de patiserie.
Petrescu a precizat că, pentru prima dată, în semestrul al doilea din 2013, profitul brut realizat în activitatea de fabricare a pâinii şi a produselor de patiserie a fost mai mare decât pierderea netă în sector. Totodată, rata profitabilităţii a devenit pozitivă, fiind de 0,82 %, faţă de -3,21% în primul semestru şi -4,79% în semestrul al doilea din 2012.
Ministrul a menţionat că au crescut cantităţile de făină şi pâine livrate oficial şi declarate de agenţii economici, în special pe piaţa internă, după reducerea TVA. De asemenea, exportul de făină a crescut în intervalul septembrie 2013-mai 2014 cu aproape 34%, iar cel de produse de brutărie cu 28,5%.
Citește pe alephnews.ro: Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Ponta: România nu avea cotă unică şi TVA redus la pâine cu o abordare de contabil de CAP
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Dezastru pentru un gigant din tehnologie, care concediază mii de oameni pentru a deveni competitiv într-un domeniu unde o singură companie deţine 80% din piaţa
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Adriana Bahmuțeanu, atac la adresa Mihaelei Botezatu și a lui Honorius: „Am fost sunată de Maximus, care în cele 3 zile nu…”
CANCAN.RO
Ce a pățit un pensionar de 92 de ani, după ce a angajat o menajeră ROMÂNCĂ mult mai tânără
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe