Reformele în sistemul financiar au încetinit şi pun în pericol relansarea economică
Reformele în sistemul financiar au încetinit, odată cu stabilizarea situaţiei, şi ameninţă procesul de relansare economică, a declarat Jose Manuel Gonzalez-Paramo, membru al consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), pentru cotidianul spaniol El Pais.
Reformele în sistemul financiar au încetinit şi pun în pericol relansarea economică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Se poate observa o anumită încetinire a acţiunilor din ultimele săptămâni. Nu trebuie să ne distragem atenţia cu discuţii despre stimulente (economice - n.r.), acestea putând fi consolidate doar prin reforme", a spus Gonzalez-Paramo.
Redresarea economică a Spaniei va fi mai lentă decât a altor state din Uniunea Europeană, ca urmare a gradului ridicat de îndatorare şi problemelor cu care se confruntă sectorul bancar, a adăugat oficialul BCE.
"Unele ţări din Uniunea Europeană vor înregistra creştere în 2010, însă totul este înconjurat de incertitudine", a afirmat Gonzalez-Paramo.
Secretarul de stat pentru buget şi cheltuieli din Ministerul de Finanţe spaniol, Luis Espadas, a declarat că datoria publică a ţării ar putea ajunge până la 80% din Produsul Intern Brut în 2011, dacă finanţele publice nu sunt reformate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:39
-
astăzi, 15:13