Conform constituţiei olandeze, regele Willem-Alexander şi familia sa nu trebuie să plătească impozite pe indemnizaţia anuală pe care o primesc pentru îndeplinirea îndatoririlor regale. De asemenea, în anumite circumstanţe, ei sunt scutiţi de impozite pe moştenirea şi pe bunurile lor personale, notează Politico.
Însă, în această săptămână, deputaţii din partidele D66, SP şi PvdD au depus o moţiune care ar urma să prevadă revocarea scutirii de impozite pentru indemnizaţia monarhică. Proiectul se bucură de sprijinul a două treimi din Parlament de care are nevoie pentru a fi adoptat.
„Este important ca regele să plătească şi el impozit pe venit”, a declarat pentru presa locală deputatul D66 Joost Sneller. „Profesorii şi ofiţerii de poliţie fac acest lucru şi toată lumea contribuie la serviciile publice”.
Premierul Ţărilor de Jos, Mark Rutte, care s-a opus anterior impozitării salariilor familiei regale, şi-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru această propunere. „Nu aş fi deloc împotriva acestui lucru, dar este extrem de complex”, a declarat el.
Olanda are un sistem progresiv de impozitare a veniturilor. Rata de impozitare pentru cei care câştigă peste 75.518 euro este de 49,5%. Având în vedere că regele primeşte în prezent aproximativ 1,1 milioane de euro anual pentru îndeplinirea îndatoririlor sale regale, el ar urma să dea piardă aproximativ 500.000 de euro.
O moţiune similară a fost depusă anul trecut, dar nu a întrunit sprijinul necesar de două treimi.
Regina Máxima primeşte o indemnizaţie de 431.000 de euro, în timp ce prinţesa Amalia, care va urca într-o zi pe tron, este eligibilă pentru 300.000 de euro, dar a renunţat la această indemnizaţie în 2021. Costul total al finanţării familiei regale olandeze este de 55 de milioane de euro în 2024, o creştere de 11% faţă de bugetul din 2023.