- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rehn: CE pregăteşte pentru Grecia un acord după modelul Iniţiativei de la Viena
Comisia Europeană (CE) pregăteşte pentru Grecia un acord după modelul Iniţiativei de la Viena, prin care băncile să extindă voluntar scadenţele datoriilor statului elen, a declarat comisarul european pentru Afaceri Monetare, Olli Rehn, potrivit cotidianului Sueddeutsche Zeitung, citat de Reuters.
Discuţiile pentru al doilea program de asistenţă financiară penttru Grecia se apropie de final, a spus Rehn.
"Pregătim un acord pe baza Iniţiativei de la Viena, prin care băncile să păstreze pentru o perioadă mai lungă obligaţiunile, iar acest lucru să fie făcut voluntar. Suntem pregătiţi să analizăm o soluţie care este bazată pe o extindere voluntară a maturităţilor obligaţiunilor şi care să nu conducă în niciun caz la incapacitate de plată", a spus comisarul pentru Afaceri Monetare.
Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a scris, într-un articol publicat de acelaşi cotidian, că nu există nicio obiecţie împotriva extinderii voluntare a obligaţiunilor. Rămâne, însă, de văzut
"cât de dispuşi (să participe, n.r.) sunt investitorii privaţi", a afirmat Weidmann.
"Politicienii nu pot presupune că băncile centrale din zona euro vor accepta o extindere a maturităţilor investiţiilor pe care le deţin sau că vor accepta prin operaţiunile de refinanţare drept garanţii obligaţiuni din partea statelor cu rating de insolvenţă", a spus el.
Comentariile celor doi au loc înaintea unei reuniuni, marţi, a miniştrilor de Finanţe din zona euro, care ar trebui să pregătească o întâlnire programată pentru 20 iunie la Luxemburg, când oficialii ar trebui să finalizeze detaliile unui al doilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia .
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a lăsat clar să se înţeleagă, săptămâna trecută, că instituţia centrală europeană se opune oricărui plan de implicare a sectorului privat care ar putea fi considerată drept incapacitate de plată de către agenţiile de rating.
Indicând natura sensibilă a dezbaterilor din cadrul BCE, vicepreşedintele instituţiei, Vitor Constancio, a trebuit să retracteze vineri comentarii făcute în aceeaşi zi, în care afirma că Trichet nu exclude o extindere a maturităţilor datoriilor Greciei.
Statele creditoare, în special cele din nordul Europei, ca Germania, Olanda sau Finlanda, sunt tot mai "obosite" în privinţa asigurării de finanţare, în timp ce Grecia este tot mai "extenuată" de introducerea de măsuri de austeritate, notează Reuters.
Rehn a declarat pentru Sueddeutsche Zeitung că este îngrijorat de această evoluţie.
"Este important să evităm ca «incendiul» din Grecia, Irlanda, şi Portugalia să se extindă la nivelul întregii Europe", a spus el.
Weidmann, de asemenea membru în consiliul guvernatorilor BCE, a reiterat comentarii făcute la sfârşitul săptămânii trecute, afirmând că Grecia îşi controlează propria soartă şi ar putea ajunge la incapacitate de plată dacă nu reformează economia după cum a convenit în programul de asistenţă financiară.
"Solidaritatea nu este un drum cu sens unic, este bazată pe reciprocitate. Dacă un stat se decide să nu-şi îndeplinească obligaţiile asumate la primirea de sprijin extern, bazele acestui sprijin dispar", a spus el.
O astfel de situaţie ar împovăra restul statelor din zona euro cu incertitudini, rscuri şi costuri suplimentare, "dar euro ar supravieţui unui astfeld e test nedorit", a dăugat şeful Bundesbank.
Iniţiativa de la Viena a reprezentat o componentă cheie a acordurilor de împrumut dintre Fondul Monetar Internaţional şi Ungaria, România, Letonia şi Serbia. Potrivit planului, marile grupuri bancare active în regiune s-au angajat public să-şi susţină subsidiarele din statele respective prin rostogolirea finanţărilor şi asigurarea de capital suplimentar în caz de necesitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Liga Naţiunilor: România - Kosovo 0-0. Tricolorii au nevoie de un punct pentru a termina pe primul loc
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
-
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO