Rehn: Grecia poate evita falimentul doar prin aprobarea în Parlament a planului de austeritate

Grecia poate evita intrarea imediată în incapacitate de plată doar dacă Parlamentul va aproba noul plan de austeritate, a declarat, marţi, comisarul pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, care a avertizat că nu există un plan B de salvare a statului elen.

Urmărește
4 afișări

În această săptămână, Grecia se află la o răscruce importantă, miza fiind viitorul ţării şi stabilitatea financiară a Europei, afirmă Rehn într-un comunicat.

"Singura cale pentru evitarea unui default imediat (incapacitate de plată) este ca Parlamentul să aprobe programul economic revizuit. Programul include strategia fiscală pe termen mediu şi programul de privatizare. Trebuie să fie aprobate pentru ca următoarea tranşă de asistenţă financiară să fie acordată", a arătat comisarul.

În privinţa speculaţiilor legate de alte opţiuni, Rehn a ţinut să clarifice că nu există un plan B pentru evitarea default-ului.

Uniunea Europeană continuă să fie pregătită să susţină Grecia, dar Europa poate fi de ajutor doar dacă Grecia se ajută singură, a adăugat oficialul european.

Rehn consideră că Grecia şi partenerii europeni trebuie să se concentreze pe promovarea unei creşteri economice sustenabile, iar iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, de a folosi în avans fondurile structurale pentru investiţii răspunde acestui obiectiv.

Memorandumul privind Grecia include şi mai multe măsuri de promovare a creşterii economice prin reforme structurale, inclusiv pe piaţa muncii.

În această privinţă, comisarul consideră că propunerile venite din diferite sectoare ale societăţii elene sunt necesare, ca şi un consens politic referitor la reformele necesare.

"Poporul elen şi reprezentanţii săi democratici au de făcut o alegere majoră. Reformarea economiei este cu siguranţă dificilă, dar rămâne o alternativă mult mai bună decât defaultul, care i-ar afecta pe cei mai dezavantajaţi şi vulnerabili", a arătat comisarul.

Rehn susţine totodată obiectivul guvernului de a combate evaziunea fiscală, de a reforma şi simplifica sistemul de impozitare.

Marţi şi miercuri, în Grecia este grevă generală, declanşată la apelul centralelor sindicale ale ţării, faţă de proiectul controversat de austeritate pe termen mediu 2012-2015, care se dezbate în Parlament în cele două zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici