- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Renault introduce de anul viitor culori vii în gama pentru automobilele Dacia
Grupul Renault va introduce, începând cu anul viitor, noi culori în gama destinată automobilelor Dacia, luând în calcul nuanţe "mai vii", a declarat miercuri directorul de marketing al companiei, Stephen Norman.
Renault introduce de anul viitor culori vii în gama pentru automobilele Dacia (Imagine: Stefan Birlodeanu/Mediafax Foto)
"Vrem să introducem noi culori pentru modele Dacia, iar primele unităţi cu noile înfăţişări am putea să le vedem în preajma salonului auto de la Paris (29 septembrie-14 octombrie 2012). Intră în discuţie toate culorile care lipsesc în prezent automobilelor Dacia, luăm în calcul culorile vii", a arătat reprezentantul Renault, prezent la salonul auto de la Frankfurt.
El a explicat că introducerea de noi culori este o decizie extrem de importantă, cu impact asupra operaţiunilor comerciale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
"Introducerea de noi culori este un pas foarte important, întrucât preferinţele în acestă materie diferă de la o ţară la alta. De exemplu, dacă în Germania sunt foarte apreciate maşinile galbene, în Spania este foarte greu să vinzi această culoare", a spus oficialul Renault.
În ceea ce priveşte diminuarea vânzărilor Dacia în Europa, Norman a declarat că acest fenomen se explică prin creşterea concurenţei pe acest segment de preţ.
"Sunt mulţi constructori care au lansat pe piaţa europeană maşini care sunt vândute cu discounturi foarte importante, în contextul crizei economice, ceea ce a făcut ca Dacia să se trezească în faţa unor mari competitori. Facem tot ce putem pentru a creşte pe piaţa europeană, însă de diminuarea preţurilor nu se pune problema. Dacă reducem preţul maşinilor Dacia, automat diminuăm valoarea brandului", a precizat Norman.
În primul semestru, vânzările Dacia la nivel global au scăzut cu 2,9%, la 176.852 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare.
Referitor la intrarea modelului Duster pe piaţa din Marea Britanie, reprezentantul Renault a arătat că vânzările efective vor avea loc în 2013, însă comenzile se vor primi de anul viitor.
Totodată, el a afirmat că este sigur că Dacia va fabrica la un moment dat şi modele electrice, însă nu în viitorul apropiat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO