Renault: Secretele tehnologice vitale sunt în siguranţă
La începutul săptămânii trei directori ai Renault, printre care un membru al consiliului administrativ, au fost suspendaţi din cauza unor scurgeri de informaţii, ceea ce a determinat guvernul să avertizeze asupra unui pericol mai larg la care ar putea fi expusă industria franceză.
„Este mâna unor profesionişti. Renault este victima unei reţele internaţionale organizate”, a declarat directorul operaţional al Renault, Patrick Pelata.
Cei trei directori sunt suspectaţi de transmiterea unor informaţii legate de programul electric, în dezvoltarea căruia constructorul auto investeşte miliarde de euro împreună cu partenerul nipon Nissan.
Informaţiile se referă, probabil, la costurile şi modelul economic al programului, însă nu şi la elemente importante de tehnologie, a afirmat Pelata.
„Este ceva serios, dar nu atât de grav precum ar fi fost dacă era vorba de tehnologie”, a adăugat el, menţionând că dezvoltarea programului dedicat maşinilor electrice se desfăşoară conform programului..
Surse din guvernul francez au indicat vineri că serviciile secrete investighează posibile piste chineze în cazul de spionaj în care se regăseşte Renault.
Constructorul auto este deţinut în proporţie de 15% de către stat.
În 2007, o studentă din China angajată la producătorul de piese auto Valeo a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru obţinerea de documente confidenţiale. Justiţia nu a clasat infracţiunea ca una de spionaj, ci de abuz de încredere.
Relaţiile dintre Franţa şi China s-au tensionat în urmă cu doi ani, când preşedintele francez Nicolas Sarkozy a criticat politica Beijingului legată de Tibet. Legăturile s-au îmbunătăţit, însă, când preşedintele chinez Hu Jintao a vizitat Parisul la sfârşitul anului trecut. Franţa vrea sprijinul Chinei pentru reformarea sistemului monetar internaţional.
Un oficial guvernamental a declarat pentru publicaţia Le Journal du Dimanche că în utlimii ani Franţa s-a confruntat cu mii de cazuri de spionaj industrial.