Restanţele la creditele în valută au crescut cu aproape 5% în mai şi au trecut de 10 mld.lei
Restanţele de cel puţin o zi la creditele în valută au crescut cu 4,7% în luna mai şi au trecut de echivalentul în lei a 10 miliarde de lei, în timp ce la împrumuturile în lei soldul a avansat mult mai lent, cu 0,4%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
![Imaginea articolului Restanţele la creditele în valută au crescut cu aproape 5% în mai şi au trecut de 10 mld.lei](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/8412137/1/euro-bani-publimedia-shutterstock.jpg?width=560)
Restanţele la creditele în valută au crescut cu aproape 5% în mai şi au trecut de 10 mld.lei (Imagine: Shutterstock/Publimedia)
Astfel, soldul restanţelor în valută au ajuns la 10,1 miliarde de lei şi reprezenta 7,7% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul din luna aprilie.
Doar în Bucureşti, întârzierile la plata creditelor în valută cumulau 4,61 miliarde de lei, cu 200 milioane de lei mai mult decât luna precedentă. Ponderea întârzierilior în total împrumuturi a fost de 7,8%.
Cea mai ridicată pondere a restanţelor se înregistra în judeţul Ialomiţa, unde întârzierile la creditele în valută reprezintă 17,7% din totalul creditelor. În judeţele Alba, Galaţi şi Giurgiu, proporţia a fost de peste 14%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Procentaje de peste 10% au mai fost raportate pentru judeţle Arad (10,8%), Bistriţa-Năsăud (10,6%), Braşov (11,3%), Hunedoara (10,1%) şi Neamţ (10,4%).
Pe partea creditelor acordate în monedă naţională, restanţele au crescut cu 0,4%, iar ponderea în total credite a rămas neschimbată la 10,7%.
Pe judeţe, cele mai ponderi ale restanţelor în total împrumuturi în lei au fost înregistrate în Bistriţa-Năsăud (19,2%), Galaţi (18,7%), Suceava (16,7%), Botoşani (16%), Neamţ (14,5%), Alba (14,1%), Arad (14%) şi Bihor (13,8%). În Bucureşti, ponderea a fost de 8,6%.
La finele lunii mai, soldul creditelor în valută a fost de 130,82 miliarde de lei, cu 2% mai mare faţă de luna anterioară, în timp ce totalul împrumuturilor în lei era de 78,49 miliarde de lei, nemodificat faţă de luna anterioară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8412137&pid=1)