Retailerii din AFI Palace Cotroceni au avut anul trecut vânzări de 164 de milioane de euro

Retailerii din mall-ul AFI Palace Cotroceni, deschis în noiembrie 2009, au avut anul trecut vânzări de 164 de milioane de euro, apropiate de valoarea estimată, centrul comercial având un trafic mediu de 50.000 oameni pe zi în cursul săptămânii şi de 70.000-80.000 în week-end.

Urmărește
5 afișări

"Suntem foarte mulţumiţi de performanţa centrului comercial, iar după un an de funcţionare putem spune că este un centru comercial stabilizat din punctul de vedere al chiriaşilor, în condiţiile în care pe piaţă sunt necesari doi-trei ani pentru stabilizare. Suntem convinşi că centrul va merge şi mai bine în 2011, pentru că am ajuns la momentul în care lumea nu mai este panicată din cauza crizei şi fiecare stă în linişte şi îşi face treaba", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Israel Visel, managerul AFI Palace Cotroceni.

El a adăugat că pe parcursul primului an de funcţionare au fost înlocuiţi 32-33 de retaileri la AFI Cotroceni, din peste 280. Procesul va continua şi este necesar pentru eficientizarea proiectului, a spus Visel.

Reprezentanţii companiei apreciază că zona în care este construit AFI Cotroceni se va dezvolta în anii următori, mai ales după deschiderea pasajului Basarab.

"Din momentul în care va fi deschis pasajul Basarab, chiar dacă nu facem nimic, vom avea o creştere cu 15% a traficului. Este un pod excelent, care va sprijini proiectul şi veţi vedea că vor mai fi dezvoltate şi alte proiecte aici în zonă. Sunt mulţi proprietari de terenuri care vor începe noi dezvoltări după deschiderea pasajului", a spus Visel.

El a apreciat, totodată, că în Bucureşti nu va putea avea succes un centru comercial mai mare de 80.000 mp.

AFI Palace Cotroceni are o suprafaţă de 76.000 metri pătraţi şi a fost deschis în toamna anului 2009, în urma unei investiţii de circa 300 milioane euro.

Dezvoltatorul mall-ului, AFI Europe, a anunţat că vrea să înceapă în acest an construcţia a două proiecte de retail la Ploieşti şi în Bucureştii Noi, investiţii totalizând 95 milioane euro, şi va continua dezvoltarea primei clădiri de birouri, din cele cinci proiectate, de lângă AFI Palace Cotroceni.

Ambele proiecte de retail din Bucureştii Noi şi din Ploieşti au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2012, iar clădirea de birouri jumătatea aceluiaşi an.

Afi Europe este parte a grupului Africa Israel, activ din anul 1997 în domeniul dezvoltării şi investiţiilor rezidenţiale şi de retail în ţări precum Cehia, Serbia, România, Bulgaria, Germania, Letonia, Polonia şi Ungaria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici