Termenul de finalizare a proiectului, care include servicii de proiectare şi execuţia lucrărilor, este de şapte ani de la data atribuirii, conform unui anunţ al instituţiei.
Conform documentaţiei de atribuire, modernizarea drumurilor este estimată la 171,4 milioane lei, iar lucrările pentru extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare sunt evaluate la 52,4 milioane lei, respectiv 352,6 milioane lei. Extinderea reţelei de alimentare cu energie electrică şi iluminat stradal va costa până la 134,1 milioane lei. Sumele nu includ TVA.
Proiectul va fi finanţat de la bugetul local şi alte surse legal constituite, dar ofertantul trebuie să asigure finanţarea pe perioada de execuţie din surse proprii, atrase sau mixte.
Lucrările vor fi atribuite prin licitaţie deschisă, criteriile fiind preţul, cu o pondere de 50%, finanţarea (20%) şi punctajul tehnic (30%).
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 1 iulie.
Oraşul Otopeni este situat în partea de nord a judeţului Ilfov, la 16 km faţă de Bucureşti şi 61 km faţă de Ploieşti.