Luni, 1 august
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, speră că va da un impuls pozitiv economiei după ce se va întelege cu republicanii în privinţa creşterii plafonului de îndatorare însă şi-a văzut visele spulberate. Investitorii de pe Wall Street nu au reacţionat la semnalele de la Casa Albă, crescând astfel probabilitatea intrării într-o nouă recesiune. Pieţele europene au reacţionat negativ la turbulenţele din Statele Unite.
Marţi, 2 august
Costurile la care se împrumută Italia şi Spania au atins niveluri-record pentru zona euro, ridicându-se la peste 6%, aproape de pragul de nesustenabilitate. Managerii fondurilor de investiţii au început să renunţe la activele riscante, în timp ce politicienii de la Madrid sau Roma au încercat din răsputeri să gasească răspunsuri noi pentru criza datoriilor.
Mulţi analişti au explicat că un nou bail-out, mult mai mare decât cel precedent, va fi necesar în condiţiile în care Grecia, Irlanda şi Portugalia au cerut ajutor financiar internaţional după ce au ajuns să se împrumute de pe pieţele externe la dobânzi de peste 7%.
„Suntem într-o zonă periculoase în acest moment şi nu există nicio soluţie clară”, spunea Jim Reid, strateg la Deutsche Bank, citat de Financial Times.
În acelaşi timp, investitorii s-au reorientat către plasamente considerate ca fiind sigure, precum titluri de stat germane, francul elveţian, aurul sau yen-ul.
Miercuri, 3 august
Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a confirmat la rândul său că în pieţe există tensiune precizând totodată că „există temeri tot mai mari în rândul investitorilor în privinţa capacităţii zonei euro de a găsi răspunsuri la criză”.
Premierul italian Silvio Berlusconi a încercat să dea asigurări investitorilor spunând că Italia are „fundamente economice solide”. De celaltă parte, Pierluigi Berisani, liderul opoziţiei din Italia, s-a arătat, ca mulţi alţii, neîncrezător în mesajul lui Berlusconi. „Ori eu sunt de pe Marte, ori el este” a spus Berisani.
Citeşte mai multe despre retrogradarea istorică a ratingului Statelor Unite pe www.zf.ro.