Singura asemănare între aceste două crize este că pieţele au intrat în panică şi au luat-o în jos. În rest, există trei diferenţe fundamentale între crizele economice din 2008 şi 2011, scrie Wall Street Journal.
Prima diferenţă şi cea mai evidentă este că cele două crize au origini complet diferite. Cea din 2008 a pornit de jos în sus: de la cumpărătorii super-optimişti de locuinţe, criza a urcat la mecanismul „securities” de pe Wall Street, cu ajutorul firmelor de rating, şi a sfârşit prin infectarea întregii economii globale. Recesiunea a fost cauzată atunci de colapsul sistemului financiar.
Criza din 2011 este în schimb o problemă care pleacă de sus în jos. Guvernele nu sunt în stare să stimuleze economiile şi să-şi pună lucrurile în ordine, iar comunităţile de business şi cele financiare şi-au pierdut încrederea în ele. Drept urmare, cheltuielile şi investiţiile sectorului privat s-au redus drastic, cauzând un cerc vicios care a dus la şomaj ridicat şi la o creştere economică greoaie.
De data aceasta, băncile şi pieţele sunt victimele, nu răufăcătorii.
Citeşte mai multe despre diferenţele dintre criza din 2008 şi cea din 2011 pe www.gandul.info.