Pentru că toţi liderii politici şi economici actuali ai Europei nu au creat nimic din ceea ce înseamnă esenţa UE, au primit totul de-a gata şi nu au luptat să construiască un vis şi o necesitate pentru o Europă care până în 1945 a trăit din război în război, iar colapsul zonei euro pare să le fie indiferent.
Cred că nimeni nu-şi mai aminteşte de unde a început toată această criză, care în patru ani, ca la domino, a ajuns în mijlocul Europei şi riscă să îngroape cel mai mare proiect politic al Europei, Uniunea Europeană şi moneda comună – euro.
Peste un an a căzut Lehman Brothers, iar Statele Unite au derulat în spatele uşilor închise cel mai mare program de salvare a sistemului financiar american. În joc s-au pus 7.700 de miliarde de dolari în câteva luni. Datele apar de-abia acum, după trei ani, într-o investigaţie al cărei dosar are 29.000 de pagini.
Americanii au fost de acord să pice câteva bănci, pentru a le salva pe altele. Indiferent de câţi bani au pompat, americanii au făcut totul pentru a-şi salva sistemul. Cred că nici nu şi-au pus problema cât costă tot acest pachet de salvare.
Citeşte continuarea comentariului pe www.zf.ro