RIB îşi schimbă denumirea în Idea Bank şi se mută în Hermes Business Campus

Romanian International Bank, bancă recent achiziţionată de către grupul financiar polonez Getin Holding, îşi schimbă denumirea în Idea Bank şi îşi mută sediul într-un spaţiu de 3.500 metri pătraţi închiriat în Hermes Business Campus, dezvoltat de compania belgiană Atenor, unde vor lucra 300 angajaţi.

Urmărește
25961 afișări
Imaginea articolului RIB îşi schimbă denumirea în Idea Bank şi se mută în Hermes Business Campus

RIB îşi schimbă denumirea în Idea Bank şi se mută în Hermes Business Campus

Romanian International Bank va trece printr-un proces de rebranding şi va deveni Idea Bank, iar banca îşi va muta sediul central, precum şi divizia de recuperare a creanţelor GetBACK Recovery, în două etaje ale Hermes Business Campus. Etajele 5 şi 6 ale clădirii vor găzdui peste 300 de oameni, asigurând în acelaşi timp chiriaşului soluţii pentru nevoia de expansiune ulterioară, se arată într-un comunicat al Colliers International, companie care a coordonat procesul de închiriere.

"În procesul de selecţie a unei locaţii pentru sediul nostru din România, am căutat cu predilecţie un spaţiu în nordul Bucureştiului, care să fie în acelaşi timp reprezentativ pentru sectorul în care operăm", a declarat Rafal Marcin Juszczak, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Getin Holding.

Banca se mută în Hermes Business Campus dintr-o clădire proprie, măsură luată pentru a permite instituţiei financiare să se concentreze pe activitatea sa de bază.

Dezvoltat de compania belgiană Atenor în zona Dimitrie Pompeiu, clădirea de 18.000 mp a fost finalizată în acest an, fiind închiriată în proporţie de 85% dupa ce, în ultimele luni, a atras nume importante din industria IT&C şi nu numai, precum XEROX, Ambasada Olandei la Bucuresti, Grupul Editorial Litera, Fribourg Capital, Bunt Studio şi Universal Online Promotion.

Hermes Business Campus cuprinde trei clădiri de birouri cu o suprafaţă totală de 78.000 metri pătraţi. Proiectul este planificat şi dezvoltat în mai multe etape consecutive, prima clădire fiind livrată în aprilie 2014, construcţia la cea de-a doua clădire începănd imediat după această dată.

"Percepţia locală asupra zonei Pipera se dovedeşte, încă o dată, subiectivă. Realitatea arată, indiscutabil, că o staţie de metrou, împreună cu un pachet solid de stimulente atractive şi o structură creativă pentru nevoile chiriaşului pot transforma o clădire de birouri într-o poveste de succes", a declarat Andreea Păun, associate director în cadrul echipei office Agency a Colliers International, consultantul care a coordonat procesul de închiriere.

Raportul anual de piaţă publicat de Colliers International România, arată că zona Pipera, şi, în special, Bulevardul Dimitrie Pompeiu, sunt pe primul loc în zonele preferate de chiriaşi în Bucureşti, atrăgând cele mai multe dintre tranzacţiile încheiate în 2013. În plus, o analiză aprofundată a contractelor care au fost subiectul renegocierilor în ultimul an arată că Dimitrie Pompeiu este una din cele mai "prietenoase" zone, cu o pondere de 40% din totalul contractelor reînnointe în 2013, urmată de Piaţa Presei (15%) şi Pipera (12%).

Getin Holding opereaza pe pieţele din Europa de Est, unde controlează trei bănci şi o companie de leasing.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici