Guvernul a promulgat OUG care permite suspendarea ratelor cu până la 9 luni. Analiştii financiari explică şi care sunt repercusiunile amânării ratelor
Horaţiu Buzatu este proprietarul mai multor afaceri din Craiova. Înainte de pandemie a deschis un complex de agrement cu piscină, centru spa, salon de fitnes şi masaj. Investiţia se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, iar cea mai mare parte din bani provine dintr-un credit la bancă. De un an de zile, nu reuşeşte să scoată nici ratele.
Horaţiu Buzatu spune că a luat în calcul varianta să-şi amâne plata ratelor, însă a constatat că ar ieşi şi mai mult în pierdere.
Horaţiu Buzatu, antreprenor: Dacă aş amâna ratele, n-aş obţine nimic altceva decât o amânare a plăţilor. Nu-mi convine să măresc valoarea creditului şi am preferat să acopăr aceste rate din alte activităţi, pe care grupul nostru de firme le desfăşoară şi care, cu toate greutăţile, continuă să producă profit.
Irina Chiţu, analist financiar: Atât pentru antreprenori, cât şi pentru consumatori, amânarea ratelor este o soluţie pe termen scurt. Trebuie să ţină cont că aduce nişte costuri suplimentare. Pentru că se calculează dobândă. Continuă să se calculeze dobânda din contractul de credit, pe perioada de suspendare. Dacă o persoană îşi amână, să zicem, rata cu 9 luni, după perioada de suspendare are o rată cu 13% mai mare pentru următorii 5 ani, la un credit ipotecar şi cu 6% mai mare pentru un credit de nevoi personale.