RMGC: Legea spune că evaluarea trebuie încheiată imediat. Nu cunoaştem conţinutul analizei lui Korodi

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) afirmă, într-un comunicat transmis MEDIAFAX în replică la declaraţiile ministrului demis al Mediului privind analiza juridică ce ar impune oprirea evaluării proiectului, că legea spune că analiza impactului proiectului asupra mediului trebuie finalizată imediat.

Urmărește
363 afișări
Imaginea articolului RMGC: Legea spune că evaluarea trebuie încheiată imediat. Nu cunoaştem conţinutul analizei lui Korodi

RMGC: Legea spune că evaluarea trebuie încheiată imediat. Nu cunoaştem conţinutul analizei lui Korodi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Legea spune că procedura de evaluare trebuie finalizată imediat. Sperăm să putem crea miile de locuri de muncă atât de mult aşteptate în zonă. (...) Nu cunoaştem conţinutul opiniei legale emise către ministrul (demis, n.r.) Korodi şi nici baza legală a acestei opinii. Nu există însa baza legală ca, în momentul în care avem deja un certificat de urbanism valabil şi în vigoare, ministrul Korodi să ne solicite un alt certificat de urbanism", afirmă reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă dat publicităţii joi seară.

Cu câteva ore înainte, ministrul demis al Mediului, Korodi Attila, declara că o analiză juridică cerută în legătură cu întreruperea sau continuarea evaluării proiectului de la Roşia Montană după anularea planurilor de urbanism ale localităţii recomandă Comisiei de Analiză Tehnică să ceară investitorului un nou certificat de urbanism, făcut în baza unui PUZ valabil.

"Astăzi (joi, n.r.) mi-au parvenit rezultatele analizei cerute în problema Roşia Montană. Juriştii consultaţi de noi afirmă că lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil reprezintă un impediment în continuarea procedurii şi recomandă Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului să-i ceară investitorului să depună un nou certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ministrul demis al Mediului, Korodi Attila.

Citând din concluziile documentului, ministrul a spus că, potrivit juriştilor, CAT ar trebui să ceară investitorului "să obţină şi să depună un certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil aprobat".

În replică, reprezentanţii RMGC susţin că au un certificat de urbanism emis în 2010, valabil până în aprilie 2013, "confirmat de patru instanţe judecătoreşti". Mai mult, aceştia afirmă că legislaţia în vigoare la momentul depunerii studiului de impact nu cerea existenţa unui certificat de urbanism.

"Procedura nu cere existenţa ori depunerea unui certificat de urbanism şi nici nu prevede cazuri de suspendare a procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, cu atât mai mult pentru lipsa unui document oricum necerut (certificatul de urbanism) ori ca urmare a unor modificări în documentaţia urbanistică. Cazurile în care o procedură poate fi suspendată sunt expres prevăzute de lege, iar prevederile legale procedurale sunt de strictă interpretare şi aplicare", afirmă reprezentanţii RMGC în comunicatul citat.

Compania susţine, invocând principiul separaţiei puterilor în stat, că un act administrativ "este în vigoare atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească contrariul".

"Opinia celor mai mari case de avocatură din România consultate de RMGC este că procedura de mediu trebuia să se fi încheiat deja într-un termen rezonabil, după ce au trecut mai mult de şase ani de aşteptare", mai scriu reprezentanţii companiei, amintind din nou de nevoia locuitorilor din zonă pentru locuri de muncă.

Auditul la care s-a referit ministrul demis al Mediului în declaraţiile contrazise de RMGC a fost realizat de Societatea Civilă de Avocaţi Leaua şi Asociaţii, cea care a reprezentat ministerul în toate litigiile pe tema proiectului de la Roşia Montană. Auditul şi concluziile sale au fost preluate de Direcţia Juridică a ministerului.

"Printr-o notă înregistrată la cabinetul demnitarului, Direcţia Juridică a înaintat aceste concluzii", a mai declarat Korodi.

Acesta a ţinut să precizeze că tocmai statutul său de ministru demis, precum şi actualul context "de personal" al instituţiei, nu-i permit să ia vreo măsură în urma concluziilor juriştilor.

"Este o opinie juridică pe care eu, ca ministru demis, recomand succesorului meu să o înainteze Comitetului de Analiză Tehnică, pentru ca membrii acestui comitet să le analizeze şi să ceară clarificări suplimentare de la companie sau să ia măsurile pe care le consideră oportune", a spus Korodi.

El a precizat că nu poate înainta el însuşi respectivul document întrucât CAT nu se poate întruni în absenţa unui secretar de stat al Ministerului care să-l conducă, situaţie creată odată cu demiterea secretarului de stat Marin Anton, care era preşedinte al respectivului for.

În cazul în care CAT îşi va însuşi concluziile juriştilor, Consiliul Local de la Roşia Montană va trebui să aprobe noi planuri de urbanism în baza cărora compania să obţină, conform legii, de la aceeaşi autoritate locală, un nou certificat de urbanism.

Ministerul Mediului a cerut un audit judiciar pentru a decide o eventuală oprire a analizei proiectului minier de la Roşia Montană în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia prin care planurile de urbanism pe care se bazează certificatul de urbanism şi alte acte ale proiectului au fost declarate nule.

Auditul a fost cerut de ministrul demis al Mediului, Korodi Attila, la câteva zile după instalarea sa în funcţie. Ministrul solicita verificarea eventualelor consecinţe ale deciziei judecătoreşti asupra procesului de evaluare a proiectului minier.

"Încă de când am preluat mandatul am fost întrebat dacă decizia judecătorească de la Alba Iulia impune oprirea proiectului minier. O asemenea decizie nu poate fi luată fără consultarea specialiştilor jurişti, astfel că am cerut atât Direcţiei juridice din minister cât şi, prin intermediul acesteia, casei de avocatură cu care ministerul lucrează de mai mulţi ani, să îmi spună ce trebuie făcut din punct de vedere juridic în situaţia generată de respectiva decizie judecătorească defintivă", declara miercuri Korodi.

Korodi Attila se află în plin proces cu investitorul de la Roşia Montană după ce, în 2008, în precedentul său mandat ministerial, tot în urma unei hotărâri judecătoreşti prin care certificatul de urbanism al proiectului a fost anulat, a decis oprirea procesului de evaluare a impactului proiectului minier asupra mediului.

Hotărârea judecătorească definitivă în urma căreia a fost necesară expertiza juriştilor a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia care a anulat irevocabil, în 5 aprilie 2012, în urma unei reclamaţii depusă de trei organizaţii non-guvernamentale, Hotărarea numărul 1 din 2009 a Consiliului Local Roşia Montană prin care a fost validată procedura de vot privind Planul de Urbanism General (PUG) şi Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation.

La acel moment, Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation, susţinea că hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu afectează deciziile Consiliului Local Roşia Montană privind adoptarea planurilor de urbanism, ci doar procedura de vot, iar procesul de avizare a proiectului continuă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici