„Respingerea (planului) în cadrul unui referendum, organizarea de alegeri sau absenţa majorităţii în favoarea planului înseamnă ieşirea din zona euro”, a avertizat Papandreou, care şi-a început discursul în faţa grupului său parlamentar în jurul orei locale 17.50 (17.50 ora României).
„Acest grup parlamentar şi acest Guvern au nevoie de stabilitate pentru a conduce ţara către ziua de mâine”, a adăugat el, confirmând că nu intenţionează să demisioneze pentru moment în pofida frondei miniştrilor şi a deputaţilor.
Papandreou a declarat totuşi că va discuta cu opoziţia de dreapta, care a promis să voteze în favoarea planului european dar care a cerut abandonarea proiectului de referendum şi formarea unui Guvern de „tranziţie” înaintea alegerilor anticipate.
Dar în timp ce reuniunea continua, ministrul de Finanţe şi numărul doi în Guvern şi în rândul majorităţii, Evangelos Venizelos, i-a cerut imediat să anunţe „renunţarea oficială” la proiectul său de referendum, aflat la originea crizei care afectează ţara şi toată zona euro.