Roma: Ministrul italian al Economiei cere ponderarea tonului eurosceptic al coaliţiei de guvernământ
Apelul a fost făcut miercuri, pe cale telefonică, către Luigi Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele şi către Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului – doi politicieni eurosceptici cu o retorică populistă agresivă la adresa Uniunii Europene, ce au funcţiile de viceprim-miniştri.
De altfel, doar în urmă cu câteva zile Luigi Di Maio a ameninţat Uniunea Europeană că va fi exercitat dreptul de veto în cazul bugetului european pe şapte ani în situaţia în care blocul nu va susţine Italia în privinţa migraţiei. Iar anterior, tot Luigi Di Maio ameninţase cu privire la suspendarea contribuţiei Italiei la bugetul Uniunii Europene.
Aceste afirmaţii se suprapun, însă, unora mai vechi. În urmă cu câteva luni, cei doi lideri eurosceptici ameninţaseră cu privire la organizarea unui referendum pentru scoaterea Italiei din zona euro. Ulterior, ameninţările au fost retrase, dar nu înainte ca moneda euro să scadă în raport cu dolarul la cel mai mic nivel al primului semestru.
De aici şi decizia ministrului italian al economiei – un politician independent – de a face apel la temperare. Aspectul este cu atât mai important cu cât, potrivit Bloomberg, Italia va face apel la Banca Central Europeană (BCE) pentru a iniţia o nouă rundă de cumpărare de titluri de stat italieneşti – informaţie dezminţită ulterior de Luigi Di Maio.
Măsură ar fi menită să prevină ajute statul Italian să facă rost de lichidităţi, să prevină o scădere a rating-ului Italiei şi să atenueze efectele activităţilor speculative care ar putea avea loc şi ca urmare a declaraţiilor agresive ale celor doi vice prim-miniştrii italieni.
Italia este una dintre primele patru cele mai mari economii ale Uniunii Europene, însă are o datorie publică ce a ajuns la 132% din PIB, adică la aproximativ 2,4 trilioane de euro (2,7 trilioane de dolari).