Ciolacu: bani pentru românii cu venituri mici din fonduri europene

Publicat: 28 03. 2022, 19:03
Actualizat: 28 03. 2022, 19:05

„Măsurile PSD pentru susţinerea românilor cu venituri mici pentru cumpărarea de alimente de bază şi prevenirea abandonului şcolar vor putea fi finanţate din fonduri europene. Asta am discutat astăzi cu domnul Comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, căruia i-am transmis că România are nevoie de sprijin şi acces la programe de finanţare europeană pentru a face faţă crizelor multiple cu care ne confruntăm”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

Acesta spune că a insistat asupra necesităţii relaxării regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu încă un an a posibilităţii de absorbţie a banilor europeni aferenţi exerciţiului financiar 2014-2020, dar şi în privinţa flexibilizării PNRR, pentru a face faţă provocărilor actuale, în mod special pe componenta investiţională.

Preşedintele Camerei Deputaţilor spune că şi-a exprimat încrederea că noile cheltuieli generate de fluxul de refugiaţi, sprijinul umanitar sau impactul sancţiunilor asupra economiilor vor fi luate în considerare în cadrul noilor orientări ale Comisiei privind politicile bugetare.

Comisarul european Paolo Gentiloni efectuează o vizită la Bucureşti în perioada 28 – 29 martie 2022.