„Toate ţările analizate au un numitor comun: se confruntă cu lipsa de resursă umană calificată / necalificată, din cauza unui exod dramatic al forţei de muncă, care creează premise pentru munca la negru şi importul de muncitori din zona asiatică. Frapează totuşi faptul că, deşi România nu are cel mai mare cost total cu salariile (angajat Ă angajator) – e doar pe locul 5 – totuşi, după redistribuţia din 2018 pe care multe companii fie nu au aplicat-o, fie nu au aplicat-o onest, angajatul rămâne cu cea mai mică remuneraţie netă, iar angajatorul plăteşte doar 2,2% cheltuieli cu angajatul“, a spus Dragoş Damian, într-o opinie trimisă către ZF.
Prin urmare, spune el, pe de-o parte angajatorul este stimulat să investească în ţară datorită cheltuielilor mici, dar angajatul rămâne cu cea mai mică sumă netă în mână din grupul de comparaţie, ceea ce este contraproductiv pentru a reţine şi a dezvolta resursa umană.
„Probabil că o astfel de analiză este punctul de plecare pentru o reformă salarială sustenabilă şi nu promisiuni că vor creşte salariile sau că salariile minime nu vor fi impozitate. În România pur şi simplu nu mai există oameni care să muncească. Toate planurile măreţe din PNRR vor fi executate cu vreo 100.000 de muncitori asiatici, HORECA va funcţiona în curând numai cu muncitori asiatici“, a mai spus Dragoş Damian.