România a avut, în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre UE
România a avut, în luna iulie, cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (UE), de 5%, media celor 27 de state membre plasându-se la 0,2%, potrivit datelor prezentate vineri de Biroul de Statistică al blocului comunitar, Eurostat.
România a avut, în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre UE (Imagine: Mediafax Foto)
Cele mai reduse rate anuale ale creşterii preţurilor au fost înregistrate în Irlanda (-2,6%), Belgia (-1,7%) şi Luxembourg (-1,5%), la polul opus situându-se România, Ungaria (4,9%) şi, respectiv, Polonia (4,5%), se arată într-un comunicat al Eurostat.
În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 0,2% în iulie, iar în zona euro la -0,7%.
În ceea ce priveşte rata medie a inflaţiei la 12 luni, România s-a plasat pe locul al treilea în UE, cu 6,6%, faţă de 8,8% în Letonia, 7,8% în Lituania sau, la celălat capăt al clasamentului, Irlanda şi Portugalia, ambele cu 0,5%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
În funcţie de rata lunară a inflaţiei, singurele creşteri ale preţurilor au fost raportate în Ungaria (1,5%) şi Polonia (0,3%).
România, cu o inflaţie de -0,1% în iulie faţă de nivelurile din iunie ale preţurilor, are cea mai redusă scădere dintre statele membre UE, alături de Germania, Malta, Slovacia şi Bulgaria, state care au raportat o rată lunară a inflaţiei tot de -0,1%.
Cele mai puternice rate lunare de deflaţie au fost raportate de Belgia şi Olanda (-1,6% fiecare).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO