România a primit a patra tranşă de la Comisia Europeană, în valoare de 1,2 miliarde de euro
România a primit joi a patra tranşă, în valoare de 1,2 miliarde de euro, din împrumutul de la Comisia Europeană, astfel încât suma totală virată de Executivul Uniunii Europene în ultimii doi ani se ridică la 4,85 miliarde de euro.
România a primit a patra tranşă de la Comisia Europeană, în valoare de 1,2 miliarde de euro (Imagine: Shutterstock)
"Uniunea Europeană a virat azi (joi - n.r.) României 1,2 miliarde de euro. Eliberarea tranşei are loc ca urmare a evaluării pozitive realizată de Comisia Europeană privind implementarea condiţiilor agreate cu autorităţile române", se arată într-un anunţ postat pe pagina de web a Comisiei Europene.
Uniunea Europeană a emis săptămâna trecută obligaţiuni în valoare de 4,6 miliarde de euro, cu scadenţa la şapte ani, pentru a finanţa programul de sprijin destinat Irlandei şi împrumutul acordat României.
Aceasta este a patra tranşă din împrumutul de 5 miliarde de euro agreat de CE cu România în luna mai 2009, în cadrul unui pachet de asistenţă financiară derulat cu FMI şi alte instituţii internaţionale, în sumă de circa 20 de miliarde de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
România a mai primit, în cadrul pachetului de asistenţă financiară, suma de 11,27 miliarde de euro de la FMI.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO