- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România a urcat în topul Deloitte al celor mai mari companii central-europene
Numărul companiilor din România prezente în topul Deloitte al celor mai mari 500 de firme din Europa Centrală a crescut de la 30 în 2008 la 34 în 2009, iar cifra de afaceri a acestora a urcat cu aproape 28%, la 39 miliarde euro, luând în calcul datele financiare de la finele anului trecut.
România a urcat în topul Deloitte al celor mai mari companii central-europene (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
"România rămâne pe locul cinci ca nivel de reprezentare în Top 500 Europa Centrală. Faţă de anul 2007, când Deloitte a lansat acest proiect pe plan regional, numărul companiilor româneşti cu cifre de afaceri de peste un miliard de euro a crescut de la 9 la 14. Totodată, remarcăm intrarea în clasamentul din acest an a două companii cu acţionariat românesc. Aceste rezultate dovedesc că mediul de afaceri local se maturizează şi începe să îşi exploateze potenţialul", a declarat, într-un comunicat, preşedintele Deloitte România, George Mucibabici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
În 2008, România a fost reprezentată de 24 de companii cu acţionariat străin şi alte şase de stat, dar de nicio companie privată românească.
Deloitte Top 500 Europa Centrală este un clasament anual al companiilor din regiune, realizat în funcţie de venituri, profit, număr de angajaţi şi capitalizare. Topul înregistrează progresul companiilor într-o regiune ce se întinde de la Marea Adriatică până la Marea Baltică şi Marea Neagră, incluzând 18 ţări care fac deja parte din Uniunea Europeană sau se află în diferite etape ale procesului de aderare la blocul comunitar.
Dintre companiile româneşti, cea mai avansată poziţie este ocupată de Petrom, respectiv locul 16 în top 500, urmată, în primele 100 de locuri, de alte patru companii. Astfel, Rompetrol se află pe locul 39, în creştere faţă de poziţia 50 în 2008, Automobile Dacia pe 77, ArcelorMittal pe 89, în scădere de pe poziţia 63 anul trecut, şi Metro, care coborât de pe poziţia 91 pe 100.
Topul este completat şi de alte companii din România, cum ar fi Electrica (locul 110), Rompetrol Downstream (113), Petrotel Lukoil (139), Orange (142), Lukoil (144), Vodafone (157), Interagro, controlată de omul de afaceri român Ion Nicolae, (174), Carrefour (184), GDF SUEZ Energy România (189), Porsche (139) şi Transilvania General Import - Export (194).
În restul clasamentului se regăsesc companiile British American Tobacco, Romgaz, Selgros, Romtelecom, Transelectrica, E.ON Gaz, Kaufland, Hidroelectrica, OMV România, MOL România, Electrocentrale, CFR Calatori, Alro, Coca Cola, Renault Industrie Roumanie, Philip Morris, Oltchim şi CFR Marfă.
Raportat la diferitele industrii, studiul arată că patru bănci româneşti să află între primele 50 de instituţii de profil europene. Astfel, BCR se află pe locul 10, în scădere de pe poziţia a zecea, BRD a avansat de pe 16 pe 14, iar Volksbank şi UniCredit au intrat pe locul locul 46 şi, respectiv, 50.
Şi în topul industriei de asigurări regăsim şase firme din România, respectiv Allianz-Ţiriac Asigurări (23), Omniasig (27), Asirom (39), ING Asigurări de Viaţă (41), Astra-Uniqa(42) şi Asiban (45).
"Dsigur, rezultatele din 2009 vor reflecta impactul crizei economice globale care s-a resimţit şi în regiune începând cu ultimul trimestru al anului trecut. Anticipăm însă o prezenţă semnificativă şi în ediţia de anul viitor, ţinând cont că România este a doua mare piaţă din regiune. Sperăm că firmele care operează în industrii în mod tradiţional mai rezistente în perioade de declin financiar şi / sau cele care vor continua să dea dovadă de flexibilitate şi inovaţie în satisfacerea noilor nevoi de pe piaţă îşi vor menţine poziţia în top sau vor continua să urce", a mai spus Mucibabici.
Pe de altă parte, profesorul de economie Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe al României şi fost membru în Parlamentul European, anticipează că perioada următoare va fi în continuare dificilă pentru majoritatea ţărilor din regiune, inclusiv pentru România.
La nivel regional, Polonia continuă să domine ierarhia pe 2009, cu 188 de companii în topul Deloitte (faţă de 176, în 2008), fiind urmată de Cehia (69 de companii, comparativ cu 70 anul trecut) şi Ungaria (care se menţine cu un total de 60 de companii).
Clasamentul prezintă puţine modificări faţă de anul trecut, având în continuare în frunte grupurile petroliere PKN Orlen (Polonia) şi MOL (Ungaria). Impactul crizei economice asupra industria auto a rezultat într-o coborâre uşoară a companiilor de profil (Skoda Auto coboară de pe locul 3 pe 4, Audi Ungaria de pe 6 pe 8, iar Volkswagen Slovacia de pe 7 pe 11). Grupul Metro din Polonia (locul 7) este singura companie din afara domeniului energetic sau al industriei producătoare care se regăseşte în primele zece companii din regiune.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO