Prezent la Euro Industry Summit 2025, ministrul energiei a explicat că proiectul Neptun Deep este „doar unul dintre elementele care confirmă acest nou rol pe care România începe să îl joace”. El a vorbit despre rolul istoric pe care România începe să și-l asume, cel de „furnizor de securitate energetică pentru statele Uniunii Europene. „Treptat, trecem de la un obiectiv fixat odată cu preluarea mandatului la Ministerul Energiei la operaționalizarea sa efectivă”.
Burduja a amintit și eforturile pe care le-a făcut la Ministerul Energiei în domeniul energiei regenerabile: „Peste 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile au fost atrase pentru proiecte destinate producției de energie din surse regenerabile și dezvoltării infrastructurii aferente, precum baterii sau panouri fotovoltaice, plus modernizarea transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale”.
România nu și-a propus în vreun fel să abandoneze procesul de tranziție energetică – a explicat ministrul, arătând că „este important ca atât noi, cât și Uniunea Europeană, să dăm dovadă de pragmatism în tot acest proces. Tranziția energetică nu trebuie să fie opusă recâștigării competitivității Uniunii Europene”, a scris ministrul.
El a precizat că se referă la utilizarea și dezvoltarea resurselor proprii, de la capacități de producție la infrastructura de transport și stocare: „Mă gândesc mai ales la gaz, ca pas intermediar important în tranziția energetică (…) Finalizarea gazoductelor BRUA și Ungheni-Chișinău, modernizarea interconectărilor și avansarea lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podișor ne permit să asigurăm aprovizionarea cu gaze din surse diversificate, atât pentru consumul intern, cât și pentru statele vecine, inclusiv Republica Moldova”.
Dar „România nu își poate permite să închidă capacități de producție fără a pune ceva în loc. Am fost și suntem fermi în renegocierea calendarului de eliminare a cărbunelui din producția internă. Am deschis deja discuții la nivel european pentru a obține o prelungire a termenelor”.
Ministrul a rezumat intervenția sa la EURO Industry Summit 2025, spunând că România trebuie să fie un pilon al securității energetice europene și că securitatea energetică este o componentă-cheie a securității europene: „Nu poți avea competitivitate fără acces la energie la prețuri normale. Nu poți avea economii puternice fără competitivitate. Nu poți investi în apărare fără economii naționale puternice, care să susțină acest efort”.