- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (21.05.2013, 17:13)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România ar putea avea la dispoziţie un an în plus pentru a cheltui fondurile europene
România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune, potrivit unei propuneri a CE care oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor.
Urmărește
484 afișări
România ar putea avea la dispoziţie un an în plus pentru a cheltui fondurile europene (Imagine: Shutterstock)
Potrivit unui comunicat remis marţi MEDIAFAX, măsura propusă ar oferi României şi Slovaciei mai mult timp pentru a cheltui fondurile disponibile prin intermediul politicii de coeziune. Totodată, ea ar permite o mai bună selecţie şi implementare a proiectelor strategice - de exemplu, pentru a stimula competitivitatea IMM-urilor şi crearea de locuri de muncă pentru tineri.
"În ceea ce priveşte România şi Slovacia, ca urmare a deciziilor Consiliului European, prezenta propunere le oferă posibilitatea de a folosi fondurile UE acolo unde este cel mai mult nevoie de ele. Cele două ţări ar trebui să considere această măsură drept un stimulent pentru a-şi consolida eforturile de reformare şi de investiţie", a declarat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
ChatGPT devine accesibil prin telefon şi WhatsApp
-
Wizz Air mută trei curse din Bucureşti pe Aeroportul Băneasa din 2025
-
Nuclearelectrica, contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea unităţii 1 de la Cernavodă
Măsura răspunde la solicitarea privind viitorul buget al UE pe care Consiliul European din februarie a adresat-o Comisiei, de a explora modalităţile în care România şi Slovacia ar putea utiliza mai uşor fondurile UE.
Potrivit CE, fondurile alocate statelor membre în cadrul politicii de coeziune se împart în sume anuale care trebuie cheltuite în decurs de doi sau trei ani, în funcţie de ţară. Această regulă este cunoscută sub numele de regula "N+2 sau N+3", N fiind anul în care sunt alocate fondurile. Oricare parte din suma anuală care nu este solicitată de către statul membru în această perioadă se deduce automat din suma totală alocată şi se întoarce la bugetul total al UE.
"Propunerea Comisiei extinde regula N+3 pentru România şi Slovacia care, altfel, ar fi expirat în 2013. Ea oferă acestora o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita fonduri de la UE, reducând riscul de pierdere a fondurilor", se precizează în comunicat.
CE mai propune o măsură ce ar contribui la mobilizarea a aproximativ 500 de milioane de euro de investiţii pentru încurajarea creşterii mai rapide în Grecia, Cipru şi Portugalia. "Aceasta ar majora contribuţia UE de investiţii în favoarea politicii de coeziune şi ar permite o contribuţie naţională mai redusă. Acest lucru ar putea prelungi cu încă doi ani un acord privind cofinanţarea din decembrie 2011, ceea ce ar uşura şi presiunea asupra bugetelor naţionale fără a implica fonduri noi de la UE", arată CE.
Comisia precizează că măsura iniţială de "suplimentare", adoptată în 2011, a înregistrat o creştere temporară a cofinanţării UE de până la 10 puncte procentuale până la sfârşitul anului 2013, realizată la cerere pentru ţările afectate cel mai puternic de criză, cum ar fi Irlanda, Ungaria, Letonia, Grecia, Portugalia şi România.
Măsura nu reprezintă o nouă finanţare, ci permite o utilizare mai uşoară a fondurilor deja alocate în cadrul politicii de coeziune a UE. Contribuţia UE ar creşte până la o valoare maximă de 95 %, reducând astfel cerinţa de cofinanţare naţională la doar 5%. În mod concret, aceasta ar corespunde la aproximativ 500 de milioane de euro în 2014, cu aproximativ 400 de milioane de euro pentru Grecia, 100 de milioane EUR pentru Portugalia şi 20 de milioane EUR pentru Cipru (se aşteaptă ca aceste trei ţări să beneficieze de un ajutor financiar în cadrul unui program de ajustare macroeconomică în 2014).
Ideea adoptării acestei măsuri fusese introdusă, la cererea României şi a Slovaciei, în concluziile Consiliului European din 7-8 februarie, în care liderii ţărilor UE au stabilit proiectul bugetului european pentru exerciţiul 2014-2020.
Preşedintele Traian Băsescu declara atunci că prin această concesie acceptată de Consiliul European, România va putea evita dezangajarea a cel puţin 4 miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate în actualul exerciţiu bugetar, 2007-2013.
Rata de absorbţie a fondurilor de coeziune de către România era la 17 mai de 14,37%, adică 2,761 miliarde de euro, raportat la cheltuielile rambursate de Comisia Europeană. România are la dispoziţie în perioada 2007-2013 suma de 19,5 miliarde de euro la capitolul fonduri de coeziune.
Citește pe alephnews.ro: Ai putea fi amendat dacă te săruți în public. Ce inițiativă are un avocat italian
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Rețeta veche de salată de boeuf a regretatului Radu Anton Roman. Ingredientul secret care oferă un gust unic
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:16
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1030. Întâlnire Zelenski-Rutte la Bruxelles: agenda discuţiilor / Una dintre cele mai mari uzine chimice din Rusia a fost atacată în regiunea Rostov / Zelenski respinge apelul lui Putin de a reduce Forţele Armate ale Ucrainei
-
astăzi, 11:15
Aproape 100.000 de avize de muncă, emise pentru străini în primele 11 luni din 2024