România ar putea relua exporturile de porci din iulie

România ar putea relua exporturile de porci începând cu luna iulie, după ce o comisie a Uniunii Europene va verifica dacă mai există focare de pestă, a declarat, joi, la un seminar, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Urmărește
45 afișări
Imaginea articolului România ar putea relua exporturile de porci din iulie

România ar putea relua exporturile de porci din iulie (Imagine: Mediafax Foto)

Rădulescu a adăugat că România a notificat UE în decembrie 2009 pentru a verifica dacă mai există focare de pestă porcină, iar în cazul în care acestea nu mai există să se poată relua exporturile.

Potrivit oficialului MADR, există un interval de şase luni din momentul notificării până când Comisia va veni să analizeze situaţia.

"Ei urmează să vină şi să vadă dacă mai avem focare de pestă, iar din luna iulie am putea reîncepe să exportăm porci", a mai explicat secretarul de stat din MADR.

Livrările de carne şi produse din carne de porc ale firmelor româneşti în statele membre UE sunt interzise din 2003, reluarea find condiţionată de eradicarea pestei porcine, fără utilizarea vaccinului.

Comisia Europeană a decis în luna septembrie 2007 să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici