România are peste 91.000 de milionari în dolari. Ţara noastră are cei mai mulţi „superbogaţi“ din regiune
România are aproape 91.500 de milionari în dolari. Dintre aceştia, 1.828 de oameni sunt consideraţi foarte bogaţi, având averi de peste 30 de milioane de dolari fiecare, potrivit Ziarului Financiar.
România are aproape 91.500 de milionari în dolari, adică persoane a căror avere depăşeşte pragul de un milion de dolari, arată o analiză a companiei Knight Frank. Numărul lor a scăzut uşor în 2021, al doilea an de pandemie şi ultimul pentru care există date publice. Spre comparaţie, în 2020 erau aproape 93.000 de persoane cu statut de miilionari.
Totuşi se remarcă o creştere accelerată a acestui număr între 2016 şi 2021. Trendul va continua până în 2026, semn că vor fi alţi aproape 50.000 de oameni a căror avere va depăşi acest prag psihologic de 1 milion de dolari.
Dintre milionarii din prezent, 2%, sunt consideraţi foarte bogaţi, cu averi de peste 30 de milioane de dolari fiecare. România are cei mai mulţi „superbogaţi“ din regiune, fiind chiar şi peste Polonia, o ţară cu o populaţie dublă. În Cehia sunt circa 600 de oameni foarte bogaţi, iar în Ungaria 235.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume