Din primele zece, grupurile financiare austriece deţin 38% din întregul sistem bancar românesc: Erste la BCR, Raiffeisen, UniCredit Ţiriac prin Bank Austria şi Volksbank. Grecii, prin Alpha şi Bancpost, deţin 9% şi dacă mai punem şi celelalte bănci elene de la locul zece în jos, în total controlează 17% din sistem.
Deci două ţări, Austria şi Grecia, decid pentru 55% din sistemul bancar românesc.
Francezii, prin SocGen, au 14%, România, prin CEC, Eximbank, Banca Transilvania, Carpatica şi Feroviara (ultimele două sunt mult prea mici), are vreo 15%, olandezii prin ING au 3,7%. Turcii au 3,3% prin Garanti şi Credit Europe, iar americanii au 1,5% prin Citibank. Pentru restul cotele sunt neglijabile.
Din păcate, mai mult de jumătate din sistemul bancar românesc – austriecii şi grecii – au primit pas la finanţare de la Viena şi Atena şi trebuie să găsească resurse ca să îşi susţină activitatea lor şi a clienţilor lor pe piaţa românească. Asta îmi aminteşte de o afirmaţie a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, care spunea că ne-am deschis graniţele economice pentru investitorii străini, atât financiar, cât şi non-financiar, pentru că România nu are suficiente resurse interne de dezvoltare.
Investiţiile se fac din economii, iar opinia Băncii Naţionale este că România este o ţară săracă din acest punct de vedere. Resursele financiare din bănci sunt de 41 miliarde de euro (echivalent atât în lei, cât şi în toate valutele), din care economiile populaţiei sunt de 25 miliarde de euro.