- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (07.07.2013, 14:27)
- Liviu Iancu
România atrage tot mai mulţi bani europeni. La cât a ajuns rata de absorbţie
Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19% la data de 5 iulie, după ce România a transmis Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a încă 135 de milioane de euro prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport).

România atrage tot mai mulţi bani europeni. La cât a ajuns rata de absorbţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel, valoarea totală a fondurilor solicitate Comisiei pentru rambursare prin intermediul POS Transport este de peste 655 de milioane de euro.
"Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operaţionale ajunge astfel la aproximativ 3,7 miliarde de euro în prezent, un avans substanţial, care ne ajută să acoperim riscul de dezangajare automată a fondurilor europene", a declarat într-un comunicat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
La începutul lunii februarie, Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, iar rata de absorbţie curentă a ajuns la 16,62% în prezent pe acest program.
La sfârşitul lunii aprilie, Comisia a reluat plăţile pentru Programul Operaţional Regional, iar rata de absorbţie curentă la nivelul acestui program a ajuns la aproape 33%.
Suma rambursată României de către Comisia Europeana este de aproximativ trei miliarde de euro, nivel care reprezintă 15,30% din fondurile alocate de Uniunea Europeană.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe