România, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul I din 2017
Produsul Intern Brut al României a crescut în T1 din 2017 cu 5,7% faţă de acelaşi trimestru din 2016 şi cu 1,7% faţă de trimestrul anterior, arată datele comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşterea ajustată sezonier a fost de 5,6%.
Finlanda ocupă poziţia a doua în ceea ce priveşte creşterea PIB-ului în primul trimestru (1,6%) comparativ cu trimestrul anterior, fiind urmată de Letonia (1,5%).
În ceea ce priveşte creşterea PIB în primele trei luni, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, România (5,6%) este urmată de Polonia şi Lituania (ambele 4,1%).
PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 0,5%, atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, în primul trimestru din 2017, faţă de trimestrul trecut, potrivit unei estimări a Eurostat.
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, PIB ajustat sezonier a crescut cu 1,7% în zona euro şi cu 2% în Uniunea Europeană, în primul trimestru din 2017, după creşteri de 1,8%, respectiv 1,9% în trimestrul trecut.