- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (29.03.2013, 10:08)
- Emil Popescu
România, cel mai mic randament din UE la producţia de grâu şi porumb. Cu cât a scăzut recolta anul trecut
Producţia de porumb şi grâu a României a scăzut atât de mult în 2012 încât randamentul a fost cel mai redus din UE şi departe de media înregistrată la nivelul Uniunii, deşi suprafeţele cultivate au fost printre cele mai mari.
Urmărește
2122 afișări
România, cel mai mic randament din UE la producţia de grâu şi porumb. Cu cât a scăzut recolta anul trecut (Imagine: Mircea Gherase/ Mediafax Foto)
Producţia de porumb şi grâu a României a scăzut anul trecut cu 52%, respectiv 28,4%. Astfel, la porumb boabe producţia a scăzut la 5,92 milioane tone, de pe o suprafaţă de 2,72 milioane hectare, rezultând un randament de 2.170 kg/ha, de aproape trei ori mai redus faţă de media înregistrată la nivelul UE, de 6.150 kg/ha.
"România s-a situat pe primul loc după suprafaţa cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producţie s-a situat pe locul trei, după Franţa şi Italia, datorită unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte state membre", arată într-un comunicat Institutul Naţional de Statistică (INS), după efectuarea unei cercetări privind producţia agricolă vegetală la principalele culturi în anul 2012.
Şi în ceea ce priveşte grâul randamentul obţinut de România este cel mai mic din UE şi la jumătate din media la nivelul blocului comunitar (2.624 kg/ha, faţă de 5.434 kg/ha).
Producţia a fost de 5,19 milioane tone, de pe o suprafaţă de 1,98 milioane hectare.
"România s-a situat pe locul cinci în rândul statelor membre, atât din punctul de vedere al suprafeţei cultivate, cât şi al producţiei obţinute la grâu comun şi pe ultimul loc din punct de vedere al randamentului", notează INS.
Analiza concluzionează că producţia agricolă a înregistrat scăderi la toate culturile, cu excepţia sfeclei de zahăr.
Producţia de cereale pentru boabe a scăzut cu 39,1% faţă de anul precedent (12,69 milioane tone faţă de 20,84 milioane tone în anul 2011), ca urmare a scăderii randamentelor la hectar (producţia medie la hectar): porumb boabe cu 52%), grâu 28,4%, orz şi orzoaică 25,8%, ovăz 13,9%. Suprafaţa cultivată cu porumb boabe a reprezentat 50,4% din culturile cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 36,7%.
În ceea ce priveşte leguminoasele pentru boabe datele INS arată că producţia a scăzut cu 22,1%, din cauza randamentului la hectar, deşi suprafaţa cultivată a crescut cu 2,4%.
La plantele uleioase INS notează o scădere a producţiei de 38,3%, ca urmare a reducerii suprafaţei cultivate cu 17,6%, cât şi a randamentelor.
"Scăderi ale producţiei s-au înregistrat la rapiţă (de 4,6 ori din cauza diminuării suprafeţei cultivate de 3,6 ori), soia (-28,7%) şi floarea soarelui (-22,4%)", se precizează în comunicat.
Producţia de sfeclă de zahăr a urcat cu 12%, în principal datorită creşterii suprafeţei cultivate, cu 47,4%, deşi randamentul la hectar a scăzut cu 24%.
La cartofi producţia a scăzut cu 39,6%, la 2,46 milioane tone, tot din cauza scăderii randamentului la hectar (cu 34,1%), dar şi a suprafeţei cultivate (cu 8,2%), faţă de anul precedent.
"În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, România s-a situat în anul 2012, pe locul trei după Polonia şi Germania şi pe locul şapte la producţie (după Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Regatul Unit şi Belgia) datorită randamentului inferior, care a reprezentat numai 36,3% din randamentul mediu al Uniunii Europene", conform sursei citate.
Producţia de legume a fost mai redusă cu 17,2%, după scăderea producţiilor medii la hectar şi a suprafeţelor cultivate. Astfel, recoltele au fost mai mici la tomate (cu 28,2%), castraveţi (25,5%), ardei (20,1%), morcovi (18,7%), ceapă (14,5%), pepeni verzi şi galbeni (14%) şi varză (4,9%).
În ceea ce priveşte strugurii, cercetarea INS arată că producţia s-a diminuat cu 17,1% (randamentul a fost mai mic atât la plantaţiile de vii altoite cât şi la cele de vii hibride, la fel şi suprafaţa cultivată).
Totodată, suprafeţele cultivate cu principalele specii de pomi fructiferi au scăzut la caişi-zarzări (cu 33,3%), dar au crescut la meri (3,8%), iar la celelalte specii de pomi fructiferi s-au menţinut la nivelul anului precedent. Producţia de fructe din livezi a scăzut cu 17,7% faţă de anul precedent. Pe principalele specii de pomi fructiferi producţia a înregistrat scăderi la caişi-zarzări (33,3%), peri (32,1%), cireşi-vişini (23,3%), pruni (18%) şi meri (14,8%).
Scăderea producţiei agricole a fost unul din principalii factori care au limitat creşterea economică de anul trecut la 0,3%. Valoarea adăugată brută din agricultură a înregistrat o contracţie de 21,2%, iar industria a coborât cu 2,1%, potrivit datelor anunţate de INS la începutul lunii martie.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist