România, codaşă la cumpărăturile pe internet
Procentajul populaţiei care apelează la magazinele de pe internet a crescut, în România, de la 0% în 2004, la 1%, respectiv 4% în 2008, însă ţara se situează pe penultima poziţie în funcţie de acest indicator între cele 27 de state membre, devansând numai Bulgaria, cu un procentaj de 3%.
La nivelul Uniunii Europene, procentajul a urcat de la 20% din populaţia cu vârste între 16-74 de ani în 2004 la 26% în 2006, 30% în 2007 şi, respectiv, 32% în 2008.
Topul clasamentului este compus din Danemarca (59%), Marea Britanie (57%), Olanda (56%), Germania şi Suedia (53% fiecare) şi Finlanda (51%), la polul opus situându-se Bulgaria (3%), România (4%), Lituania (6%), Grecia şi Cipru (câte 9%).
Grupa de vârstă cu cea mai mare prezenţă în magazinele online în UE a fost, în 2008, intervalul 25-34 de ani (47% dintre indivizi au realizat cel puţin o achiziţie pe internet), urmată de tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani (41%), în timp ce grupele de vârstă 45-34, 55-64 şi 65-74 au înregistrat procentaje de 31%, 20% şi, respectiv, 9%.
Cele mai populare bunuri şi servicii tranzacţionate pe internet în 2008 în UE au fost cele din sectorul turismului, urmate de îmbrăcăminte şi echipamente sportive, cărţi şi reviste, bunuri casnice şi bilete pentru diverse evenimente culturale.