România este în topul ţărilor acuzate la CEDO. Cât plătim pentru condamnările de la CEDO

320 de milioane de lei. Atât a plătit România, din 1998 şi până în prezent, românilor care au câştigat procese la CEDO. Un document întocmit de Ministerul de Finanţe arată că cele mai mare daune au fost plătite în 2010, respectiv 48 de milioane de lei, în timp ce anul trecut din bugetul statului au ieşit aproape 24 de milioane de lei.

O condamnare la CEDO înseamnă că ţara respectivă a încălcat unul dintre drepturile prevăzute în Convenţie, iar România este în topul european la acest capitol. Cele mai multe condamnări au vizat condiţiile improprii de detenţie, drepturile persoanelor cu handicap şi violenţa în familie. Pe listă apar şi cauze ce ţin de libertatea de exprimare, accesul la educaţie, dreptul la un proces echitabil, discriminarea pe motive sexuale şi abuzuri ale forţelor de ordine. 

Nicoleta Popescu, avocat specializat în drepturile omului: „Aceste sume mari, este adevărat, pe care statul român le-a plătit reclamanţilor, au ca principală cauză cadrul legislativ: cadru legislativ incoerent, care s-a schimbat de zeci de ori. Cele mai multe despăgubiri au fost plătite de statul român pentru nerespectarea dreptului la proprietate. 2018-2019 a însemnat reluarea practic a unor cauze care au fost suspendate la un moment dat de pe rolul Curţii Europene. Prin urmare, efortul bugetar aş zice că trebuie asumat de statul român, atât timp cât încalcă drepturile prevăzute de Convenţia Europeană. Nu am observat o schimbare ca urmare a condamnărilor României sau o analiză profundă: care sunt cauzele pentru a elimina şi nu a mai ajunge la aceste efecte. Mai puţin de 5% dintre reclamanţii care se adresează Curţii Europene ajung să obţină o condamnare împotriva statului român, gândiţi-vă la toţi ceilalţi. Dacă ai intra în realitatea cazului sau ai şti detalii despre acest caz, cu siguranţă nu ţi-ar mai părea (o sumă mare), după 10 ani de proces, după o casă pierdută, nu mă refer doar la valoarea de piaţă, ci inclusiv la impactul emoţional şi suferinţa. Mulţi reclamanţi să ştiţi că au murit. S-au bucurat poate de aceste despăgubiri moştenitorii, ei nu au mai trăit acele momente. Oamenii nu plecau în concedii sau viaţa lor se reducea la scrisorile pe care le aşteptau de la Curtea Europeană”.

Renate Weber, Avocatul Poporului: „În primul rând, sarcinile, cred eu, cele mai importante, ţin de elaborarea legislaţiei. Suntem în situaţia în care vedem că la Curtea Constituţională, anumite legi au fost declarate neconstituţionale, iar după aceea, de fapt Parlamentul nu a elaborat o nouă legislaţie. Cine să o refacă? Iniţiativa legislativă poate să aparţină şi Guvernului, şi aşa ar fi de dorit, poate să aparţină şi unor parlamentari, la fel este vorba de modificarea la legea sănătăţii, eu aş spune că inclusiv legea cu privire la starea de alertă ar trebui modificată. Ar fi bine să facem o legislaţie care să fie făcută nu doar aşa, în câteva zile, şi după o consultare şi cu specialişti, epidemiologi, specialişti în drept constituţional, în psihologie, în drepturile omului, aşa cum se face o legislaţie. Pandemia ar putea să mai dureze şi vreo doi ani. Şi mă întreb, în mod firesc, dacă prelungim starea de alertă încă doi ani? Răspunsurile acestea trebuie să le dea Parlamentul României. Este evident că, pe măsură ce creşte numărul infectărilor, tot mai multe o să aibă nevoie de servicii medicale şi pentru Covid. Dar sunt foarte mulţi care au nevoie de alte servicii medicale şi în continuare nu au acces. Legiferarea făcută cât mai transparent, cu dezbatere publică, îi ajută pe oameni să înţeleagă că o lege este bună pentru ei, că trebuie să o respecte pentru că este bună pentru ei. Pentru că doar respectarea legii de frica sancţiunilor nu cred că este o soluţie pe termen lung. Noi am tot auzit în spaţiul public de posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, că ştiţi că legislaţia e tot aia, anterioară, cu deciziile CCR, dar nu avem o altă lege, dar iată, e necesar, o altă lege bine făcută.”