Gaură în economie: deficit de 10 miliarde de euro după primele şapte luni ale anului. „România, într-o postură nefericită”

Publicat: 10 09. 2020, 17:48
Actualizat: 10 09. 2020, 18:15

România este în poziţia cronică de a avea nevoie de bunurile altora şi de a exporta în afară mai ales bunuri cu valoare adăugată mică, spune analistul financiar Adrian Mitroi. După primele şapte luni ale anului, avem un deficit de aproape 10 miliarde de euro, cu aproximativ jumătate de miliard de euro mai mult faţă cel înregistrat în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019.

Expertul spune că deficitul de balanţă comercială este mai mult responsabilitatea Băncii Naţionale a României (BNR) decât a Finanţelor. BNR, atenţionează analistul, ar putea regla deficitul comercial, însă nu prea e dispusă să deprecieze cursul.

Faţă de iulie 2019, exporturile din iulie 2020 au scăzut cu 5,1%. În iulie, importurile sunt pe minus cu 9,9% faţă de iulie 2019.

„Pune România într-o postură nefericită. De exemplu, postura împrumuturilor interne şi externe. Ţările din jurul nostru sunt, cele mai multe, pe surplus, inclusiv Bulgaria, Ungaria. Ele perfomează foarte mult la export. Deficitul comercial, în general, se corectează printr-o monedă depreciată. Facem mai scumpe importurile şi mai atractive exporturile. Noi nu putem face asta”, este de părere analistul financiar Adrian Mitroi.