România, între statele care vor ieşi mai uşor din criză

Programul de finanţare comun al BEI, BERD şi Banca Mondială pentru Europa de Est, de 24,6 miliarde euro, va fi orientat către ţările în care ieşirea din criză este mai uşoară, printre care se află şi România, a declarat Ana-Maria Mihăiescu, şeful misiunii International Financial Corporation (IFC).

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului România, între statele care vor ieşi mai uşor din criză

România, între statele care vor ieşi mai uşor din criză (Imagine: Mediafax Foto)

"Săptămâna trecută s-a publicat un comunicat comun al BEI, BERD şi Banca Mondială în care se vorbea de un ajutor de 24,6 miliarde euro pentru Europa de Est. Aceste programe se vor duce în ţări în care credem că ieşirea din criză va fi mai uşoară. Printre aceste ţări am identificat şi România", a spus, miercuri, Mihăiescu.

Banca Mondială (BM), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) au lansat un program coordonat, pe doi ani, în valoare de până la 25 miliarde euro, destinat băncilor şi companiilor din Europa Centrală şi de Est (ECE).

Băncile internaţionale se angajează să asigure finanţare rapidă şi în volum mare pentru a consolida instituţiile de credit şi pentru a facilita accesul la capital pentru companiile locale, în special pentru cele mici şi mijlocii.

În plus, creditorii vor mobiliza alte resurse pentru ECE prin intermediul programelor proprii de împrumut şi garanţii şi vor colabora cu acele bănci-mamă din vestul continentului care au promis sprijin pentru subsidiarele cu probleme din regiune.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici