România, mai căutată decât Luxemburg pe piaţa de retail

România ocupă poziţia 39 din 61 într-un clasament mondial în funcţie de prezenţa celor mai importante 250 de firme de retail, realizat de agenţia imobiliară CB Richard Ellis (CBRE), devansând ţări precum Norvegia, Luxemburg, Finlanda sau Brazilia.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului România, mai căutată decât Luxemburg pe piaţa de retail

România, mai căutată decât Luxemburg pe piaţa de retail (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit datelor CBRE, în România activează puţin peste 20% din cele 250 de firme de retail internaţionale a căror prezenţă mondială a fost analizată în studiu.

Prima poziţie în ierarhia ţărilor cu cel mai mare grad de penetrare al retailerilor internaţionali se află Marea Britanie, unde sunt prezente peste 55% dintre firmele analizate, fiind urmată de Spania, cu un procent de peste 50%.

Dintre statele din regiunea central şi est-europeană, Polonia, cu 35%, Cehia, cu circa 33%, şi Ungaria, cu 27%, se poziţionează înaintea României, pe locurile 16, 22, respectiv 27. În schimb, Bulgaria, cu o prezenţă de doar 15% din retailerii analizaţi, se află după România, pe poziţia 44, la fel ca Slovacia şi Ucraina (ambele cu peste 15%), locurile 43 şi 45.

La nivel regional, cea mai redusă prezenţă a retailerilor s-a înregistrat în Estonia, unde activează doar 10% dintre firmele luate în calcul.

În clasamentul global, imediat după România se plasează în ordine Norvegia, Luxemburg, Finlanda şi Brazilia.

La realizarea topului, CBRE a inclus 61 de ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, Asia Pacific şi America şi a analizat activitatea retailerilor străini pe aceste pieţe, nu şi pe cea a companiilor locale de profil.

Clasamentul primelor zece ţări este dominat de state europene, după Marea Britanie şi Spania plasându-se Franţa (47%), Germania (46%), Italia (45%), Elveţia (42%) şi Austria (42%).

Poziţia opt este ocupată de Emiratele Arabe Unite (41%), urmate de China (40%) şi Rusia (sub 40%).

Cu sediul la Los Angeles, CB Richard Ellis are peste 300 de birouri în 50 de ţări şi 29.000 de angajaţi în întreaga lume.

Compania de servicii imobiliare a revenit în România în luna februarie, prin achiziţia uneia dintre cele mai mari firme româneşti de profil, Eurisko Consulting, în urma unei tranzacţii de 35 de milioane dolari. CBRE s-a retras de pe piaţa românească în vara anului trecut, pe care funcţiona din anul 2001 în baza unui contract de franciză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici