România, mai lovită de criză decât Polonia

România şi ţările baltice au fost lovite mai mult de criză decât Polonia şi Cehia, deoarece băncile au acordat mai multe împrumuturi în valută, iar ritmul de dezinflaţie a fost mai scăzut, a declarat, marţi, Juan Zalduendo, economist-şef în cadrul Băncii Mondiale.

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului România, mai lovită de criză decât Polonia

România, mai lovită de criză decât Polonia (Imagine: Mediafax Foto)

"În Polonia şi Cehia au fost mai puţine împrumuturi în valută decât în România şi ţările baltice. De asemenea, ritmul de dezinflaţie a fost mai bun. În unele ţări, tranziţia a progresat mai mult, politica economică a fost mai bună şi au fost lovite mai puţin de lipsa de lichiditate", a spus Zalduendo, răspunzând la o întrebare referitoare la evoluţia diferită a economiei din Polonia faţă de cea din România.

Polonia ar urma să aibă în acest an o creştere economică de 1%, în timp ce România va avea o creştere negativă de circa 7%.

Reprezentantul Băncii Mondiale a arătat, de asemenea, că revenirea creşterii economice la nivelurile de dinaintea crizei în Europa Centrală şi de Est va fi foarte dificilă.

"Viitorul creşterii în regiune va fi foarte complicat, pentru că înainte de criză creşterea s-a datorat unei lichidităţi globale foarte mari, care acum nu mai este posibilă", a spus Zalduendo.

Banca Mondială a prezentat, marţi, la Bucureşti, un raport privind efectele crizei economice în Europa Centrală şi de Est şi ţările din fosta Uniune Sovietică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici