FORT: Jumătate din angajaţii de la controlul CNADNR nu au bacalaureatul şi semnează procese verbale de sute de milioane

Publicat: 30 09. 2010, 15:44
Actualizat: 07 11. 2012, 05:31

This browser does not support the video element.

„Să vă mai spun că am aflat că aproape jumătate din angajaţii de la controlul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri din Romînia nu au bacalaureatul, şi semnează procese verbale de sute de milioane? Sunt lucruri grave. Cred că transporturile din România pot fi comparate cu autostrada A1 (Bucureşti-Piteşti), cu infrastructură foarte proastă, pe care mai punem din când în când câte un petic, să mai circulăm o zi”, a spus Hagiu seminarul Mediafax Talks.

El a adăugat că angajaţii de la Autoritatea Rutieră Română au bacalaureatul, dar din când în când umblă cu pălării de cowboy şi ştiu să „vorbeşte românească”.

Hagiu a comparat transporturile din România cu o vacă de muls care a slăbit mult în ultimii trei ani, „e bătută, fugărită şi nu mai are ce mânca”.