România ocupă locul doi UE după creşterea costurilor cu forţa de muncă în al patrulea trimestru

Costurile totale cu forţa de muncă includ cheltuielile legate de salarii şi pe cele nonsalariale, dar nu cuprind stimulentele sau cheltuieli precum cele referitoare la recrutare, pregătire, calificare sau echipament.

Costurile salariale pentru o oră de muncă din România au crescut în al patrulea trimestru al anului trecut cu 5,4%, ritm în care au avansat şi costurile nesalariale.

În industrie, cheltuielile totale au urcat cu 6,9%, în timp ce costurile salariale şi cele nonsalariale au avansat cu 6,9%, respectiv 6,7%. În construcţii şi sectorul serviciilor, toţi indicatorii au crescut cu 0,6%, respectiv 5,2%.

În Bulgaria, costurile totale cu forţa de muncă au urcat cu 7,6%. Cheltuielile salariale au crescut cu 9,1%, iar cele nonsalariale au avansat cu 0,6%.

În UE, costurile salariale s-au majorat cu 2,1%, iar cele nesalariale au urcat cu 1,5%.

Dintre cele 25 de state comunitare pentru care Eurostat a prezentat date doar Grecia (6,5%), Ungaria (2,3%) şi Irlanda (1,2%) au înregistrat scăderi ale costurilor totale cu forţa de muncă. Indicatorul a crescut, în schimb, în 22 de ţări.

Eurostat defineşte prin cheltuieli salariale remuneraţiile directe, bonusurile şi alocaţiile plătite în numerar sau în natură de angajator unui angajat în schimbul muncii prestate, plăţi pentru concedii şi către schemele de economii ale angajaţilor şi plăţi în natură precum alimente, combustibil, maşina companiei şi altele.

Costurile nesalariale includ contribuţiile sociale plătite de angajatori, taxe de angajare considerate costuri cu forţa de muncă, excluzând subvenţiile care au ca scop acoperirea integrală sau parţială a costurilor cu remuneraţia directă a angajatului.

Eurostat notează că toate datele referitoare la costurile cu forţa de muncă din România şi Bulgaria sunt provizorii şi ajustate în funcţie de numărul zilelor lucrătoare.