România pierde 3 mld.euro anual din subvenţiile pentru agricultori şi piaţa neagră a alimentelor

"Subvenţiile directe la hectar de peste un mld. euro anual de la UE şi bugetul de stat, acordate agricultorilor fie că şi-au lucrat terenul, fie că nu, nu au fost până în acest moment monitorizate, efectele investiţiilor strict din acest buget nefiind cunoscute de autorităţi. Aşa se face că circa 1,7 mld. euro au intrat din 2007 până acum în buzunarele proprietarilor care şi-au lăsat terenul pârloagă, adică peste 400 mil. euro anual. La această sumă se adaugă piaţa neagră a cerealelor şi produselor alimentare, estimată de producători la aproape 3 mld. euro pe an. Produsele vândute fără acte plasează România pe ultimele locuri în Europa la capitolul productivitate, iar lipsa unei pieţe pentru micul agricultor face din consumatorul român un dependent al hipermarketului", potrivit unei analize ZF.

Exportăm vaci, dar apoi plătim peste 30 de milioane de euro pe carnea de vită din import, iar pentru a avea un miel pe masa de Paşte trebuie să apelăm la abatoarele din Bulgaria, conform sursei citate.

Lanţurile de hipermarketuri preferă roşiile din Turcia, în timp ce produsele locale se strică pe tarabele din pieţe, pentru că agricultorii nu au linii de sortare şi ambalare, iar producătorii de cereale îşi vând marfa la negru la preţuri foarte mici din lipsă de spaţii de depozitare.

Lucrată în "photoshop", imaginea agriculturii romăneşti poate fi corectată în câteva clipe, dar în realitate ne trebuie cel puţin 10 ani pentru ca 60% din produsele pe care le consumăm să fie româneşti.

Strategia pe termen mediu şi lung a sectorului agricol trebuie să cuprindă comasarea terenurilor, investiţii masive în producţia agricolă şi cea zootehnică şi mai ales în valorificarea acestora pentru ca rezultatul, cel aşteptat de întreaga economie, să se vadă în creşterea Produsului Intern Brut (PIB).

Primul segment, cel al terenurilor agricole, a fost trecut deja pe lista de priorităţi a ministrului Agriculturii.

"Pentru rentabilizarea agriculturii este mai importantă comasarea exploatării decăt a proprietăţii. În primul rând vrem să încurajăm darea în arendă pe termen lung a terenurilor, aşa cum se practică în multe ţări europene şi ne gândim să subvenţionăm costurile de înregistrare a terenurilor în cartea funciară în cazul schimburilor de teren sau al tranzacţiilor funciare în scopul comasării", a declarat pentru ZF Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii.

Mai mult de atât, autorităţile vor să încurajeze asocierea în producţia agricolă şi reorganizarea teritoriului la nivel comunal pentru regruparea parcelelor în loturi compacte cu susţinere de către stat a costurilor de organizare. O schemă de ajutor de stat care să sprijine cumpărarea de teren în scopul comasării sau chiar vânzarea terenurilor aflate în proprietatea statului pentru mărirea dimensiunii fermelor familiale sunt alte măsuri luate de autorităţi pentru ca terenul agricol să devină rentabil.

În ultimii ani, mai mulţi antreprenori au anticipat potenţialul mare al agriculturii şi au început să investească în agricultură, acestora alăturându-li-se companii străine care nu au mai cumpărat teren în interes speculativ, cum se întâmpla în urmă cu 10-15 ani, ci pentru a înfiinţa culturi agricole.

"În ultimii cinci-şase ani, calitatea producţiei agricole s-a îmbunătăţit. Deja au început să fie agricultori mai mari, ceea ce e bine pentru producţie. Mai mult, o parte dintre agricultori sunt mult mai atenţi la cerinţele procesatorilor. Trebuie pompaţi însă în continuare bani în agricultură până când nu va mai rămâne un metru de teren agricol necultivat", este de părere Constantin Boromiz, preşedintele şi unul dintre cei cinci acţionari ai grupului de panificaţie Boromir din Râmnicu Vâlcea, care în 2008 a rulat afaceri de aproape 150 mil. euro.

Una dintre măsurile pe care statul trebuie să le ia, după părerea lui Boromiz, este acordarea creditelor cu dobândă mică strict pentru centralizarea pământurilor care demonstrează că vor folosi banii în scop agricol.

Şi reglementarea legii moştenirii, în sensul ca pământul să nu mai fie împărţit între cinci moştenitori, este o variantă dată de omul de afaceri.

În acest moment, trei sferturi din terenul agricol este lucrat de gospodarii cu o medie de 3 hectare de teren pe gospodărie şi doar un sfert de ferme mari care deţin mii sau zeci de mii de hectare.

Acesta este şi motivul pentru care mare parte din producţie se tranzacţionează la negru, micii agricultori, decapitalizaţi, preferând să o vândă imediat ce au recoltat, direct de pe câmp.

"Pentru a stimula consumul şi a diminua piaţa neagră ar trebui diminuat TVA-ul la produsele din întreg lanţul industriei alimentare la 5%, atât la lapte, carne, panificaţie, cât şi la fructe, castraveţi
sau lobodă. Pe agricultorul român îl sperie TVA-ul de 19% şi atunci preferă să nu mai producă sau să nu declare ce produce. Garantat veniturile vor creşte dacă evaziunea va scădea, va creşte baza de
impozitare şi vor scădea şi preţurile, ceea ce va determina o creştere a consumului. Pare o idee perimată, dar statul trebuie să îşi asume acest risc", crede Boromiz.

În timp ce fermierii cer în continuare subvenţii, ministrul Agriculturii spune că statul nu trebuie să investească decât în infrastructura publică şi să intervină doar acolo unde este o nevoie reală de dezvoltare sau unde există un eşec al pieţei.

"La noi, nivelul de competitivitate mai trebuie să crească, dar cred că sunt sectoare unde se poate funcţiona cu nivelul subvenţiilor actuale", afirmă Dumitru, care susţine că în domeniul agro-alimentar statul poate interveni numai în sistemele publice de infrastructură care să faciliteze atragerea şi dezvoltarea sectorului agro-alimentar. Spre exemplu, statul trebuie să pompeze bani în infrastructura mare de management al apei (irigaţii, desecări, protecţia împotriva inundaţiilor, drumuri agricole şi forestiere).

Trebuie dezvoltată şi infrastructura de cercetare agricolă şi de control (laboratoare de control, testare etc.), în timp ce sectorul privat trebuie să investească în agricultură şi în sectorul de procesare, pentru că "agricultura nu înseamnă doar producţie de cereale", după cum spune Ştefan Poienaru, administratorul Agrofam Holding din Feteşti, unul dintre cei mai importanţi jucători agricoli după cifra de afaceri şi suprafaţa de teren exploatată.

"Nu ar trebui să exportăm grău, ci să facem fabrici de prelucrare. Este la modă bio-combustibilul. Trebuie stimulaţi financiar cei care investesc în domeniu, în energie verde, în fabrici de bioetanol sau biodiesel. Asta duce la dinamizarea pieţei. În prezent, când recoltăm, în iulie-august, oferta mare se suprapune peste cererea mică, ceea ce duce la un preţ denaturat. Dacă am avea 10 fabrici, cum a făcut Ioan Niculae, am vinde două milioane jumătate de tone de porumb cu randamente superioare şi costuri mai bune. De asemenea, nu am mai vinde floarea-soarelui şi rapiţa, ci biocombustibil".

România are probleme şi la capitolul zootehnie, anual apelând la importuri masive de carne de pui, porc sau vită.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii Adrian Rădulescu a anunţat că ţara ar putea începe să exporte carne de porc din această vară, după ce Comunitatea Europeană i-a interzis timp de peste trei ani acest lucru din cauza depistării unor focare de pestă porcină.

"Trebuie să valorificăm zootehnia, dar nu neapărat prin mari, complexe industriale, ci prin parteneriate cu locuitorii satelor", spune Poienaru.

Acelaşi lucru se întâmplă şi la legume şi fructe, unde producătorii nu au unde să vândă marfa.

"Din Turcia vin 10 tiruri cu roşii în permanenţă, acesta este motivul pentru care hipermarketurile aleg ca furnizori companiile turceşti şi nu pe cele româneşti. Noi nu putem furniza cantităţi atât de mari pentru că nu avem depozite, nu avem unde să ambalăm produsele", completează Poienaru, care spune că trebuie reconsiderată ideea de "magazin de proximitate", dacă făbricuţele pe care trebuie să se pună accent ar începe să producă mult şi ieftin.

"Dacă am respecta toate aceste măsuri, în 10 ani vom avea pe masă circa 60% produse romăneşti", concluzionează Ştefan Poienaru.

Lipsa actuală a necesarului de materie primă pentru produsele alimentare obturează însă canalul de comunicare dintre producători şi procesatorii locali.

"Deocamdată nu reuşim să producem pe plan local necesarul de materie primă pentru procesare", declară Radu Timiş, preşedintele şi acţionarul CrisTim, producător de mezeluri cu o cifră de afaceri de peste 90 mil. euro doar din businessul de mezeluri.

În acest moment, producătorii de mezeluri importă 70% din materia primă necesară producţiei, iar CrisTim 90%.

Acest fenomen este determinat de decalajul tehnologic dintre România şi ţările din Vest, dar şi de diferenţele dintre subvenţiile acordate altor state europene şi cele acordate fermierilor români, potrivit companiilor din domeniu.

"Cum poţi să te baţi cu pieţele europene când cumperi marfă mai scumpă decât în Uniunea Europeană? Statul ar putea ajuta agricultorii şi chiar şi producătorii dacă ar crea o bursă a cerealelor, în
care să cumpere întreaga producţie şi apoi să menţină constant preţul cerealelor tot timpul anului. Acum, preţurile la cereale sunt foarte ieftine în toamnă şi foarte scumpe în primăvară. Dacă un agricultor cumpără cereale cu 0,4 lei/kg şi le vinde ulterior cu 0,3 lei/kg, nu mai poate face nici profit, nici nu mai poate reîncepe producţia în anul următor", exemplifică Timiş doar una dintre problemele din agricultură.

"Relansarea nu se poate face fără investiţii concrete, fără credite cu dobânzi reduse şi infuzie de capital serios", este de părere Culiţă Tărăţă, care administrează circa 60.000 de hectare de teren agricol prin intermediul companiei TCE 3 Brazi.

Un ajutor real, spune el, este taxarea inversă a TVA, care ar micşora semnificativ piaţa la negru.

Tranzacţiile produselor agricole fără declaraţii la stat este unul dintre motivele pentru care România ocupă ultimele locuri în ceea ce priveşte volumele produse.

În 2009, de exemplu, România apare ca având o producţie medie de grâu de 2,3 tone/ha, în timp ce Franţa, Germania şi Marea Britanie au recoltat între 7 şi 8 tone/ha.

Marii fermieri români reuşesc să scoată la hectar şi şase tone de grâu, mult peste media statelor din Europa ca Spania, Ungaria, Bulgaria sau Italia, în timp ce micii agricultori reuşesc să producă două-trei tone la hectar.

Cu toate acestea, lipsa declaraţiilor din partea persoanelor fizice care produc cereale, de teama impozitării, scade producţia medie anunţată la hectar.