- Home
- Economic
- (08.09.2021, 08:35)
- Bogdan Cojocaru
ANALIZĂ. România, Polonia şi Ungaria şi-au adus rapid economiile la nivelurile de dinainte de pandemie şi chiar au trecut peste
- Economia maghiară a crescut în trimestrul doi cu 2,7% în raport cu trimestrul anterior
- În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, producţia industrială, un motor principal de creştere a PIB, a scăzut în iulie, comparativ cu iunie, contracţia fiind de aproape 4%.
Urmărește
6942 afișări
România este primul stat est-european a cărui economie a revenit, în primul trimestru, din recesiune până la nivelul de dinainte de pandemie, fiind urmată în trimestrul doi de Polonia şi Ungaria, scrie ZF.
Cehia şi Bulgaria mai au de aşteptat până la anul. Însă, după cum arată datele din economia ungară, drumul pe care Europa de Est îl mai are de făcut până să iasă din criză nu va fi deloc uşor.
Banca centrală a Ungariei a avertizat că guvernul nu va putea reduce deficitul bugetar la cota dorită. Apoi, datele din industrie arată că activitatea stagnează, iar analiştii spun că inflaţia, care în urmă cu câteva luni a fost cea mai puternică din Uniunea Europeană, se îndreaptă spre un nou vârf.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Finlanda îndeamnă Europa să îşi intensifice eforturile de apărare împotriva ameninţării ruse
-
ISW: Putin nu va renunţa la obiectivele sale de a ocupa în totalitate Ucraina
-
Reconfigurarea relaţiilor SUA-Marea Britanie: Planurile lui Keir Starmer pentru un parteneriat economic strategic
Economia maghiară a crescut în trimestrul doi cu 2,7% în raport cu trimestrul anterior, potrivit calculelor revizuite ale biroului de statistică al Ungariei. Astfel,
PIB-ul a revenit la nivelurile de dinainte de criză, scriu analiştii de la ING, care în urmă cu o săptămână se aşteptau la performanţe record în 2021.
La nivel macro, criza părea să fie depăşită. Însă cele mai recente date arată că în iulie volumul producţiei industriale a scăzut cu 0,5% faţă de luna anterioară când, de asemenea, indicatorul s-a dus în jos. Acest lucru sugerează o încetinire a creşterii economice, scrie Portfolio.hu.
Industria este sectorul economic care şi-a revenit cel mai rapid din criză, producţia ajungând la cotele de dinainte de pandemie deja în octombrie anul trecut. Însă acum perspectivele de creştere au devenit slabe, reflectând blocajele de pe lanţurile de aprovizionare, dificultăţile din transportul internaţional şi creşterile de preţuri de pe pieţele lumii. Un factor negativ important sunt penuriile de mărfuri şi produse.
Lipsa de cipuri ţine cu siguranţă în loc cel mai mare sector manufacturier, industria auto. Mai mulţi producători de maşini au anunţat în ultima vreme reduceri ale producţiei, lipsa de activitate afectând şi furnizorii de componente. În aceste condiţii, economia nu a putut porni din nou în forţă în trimestrul trei, problemelor din industrie adăugându-li-se şi stagnarea vânzărilor de retail. Revenirea din criză nu va accelera.
Banca centrală a Ungariei, care a redus deja de mai multe ori dobânda de politică monetară pentru a domoli cea mai puternică inflaţie din UE, de peste 5%, este cu ochii pe deficitul bugetar şi a avertizat că există un risc ridicat ca guvernul să nu poată micşora această gaură, acum de 5,9% din PIB, ceea ce înseamnă că presiunile inflaţioniste mari vor persista.
Şi Portfolio.hu, princialul site media de analiză economică al Ungariei, apreciază că după încetinirea inflaţiei din ultima lună creşterea preţurilor va demara din nou în forţă pentru a atinge noi vârfuri.
Şi în Polonia, cea mai mare economie est-europeană, producţia industrială, un motor principal de creştere a PIB, a scăzut în iulie, comparativ cu iunie, contracţia fiind de aproape 4%. Au crescut însă preţurile de producţie, cu 1,2% în ritm lunar şi cu 8,2% în ritm anualizat, potrivit The First News. Aceasta după ce economia a săltat cu 11% în perioada aprilie-iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. A fost cel mai mare salt al economiei poloneze.
Dar şi inflaţia a trecut între timp de 5% şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. „Ne-am revenit mai repede decât partenerii noştri comerciali“, au exclamat analiştii de la ING, remarcând că Germania şi zona euro au rămas mai mici decât erau înainte de pandemie.
Energia de creştere pentru trimestrul doi a venit mai ales din consumul intern, în timp ce investiţiile au scăzut sub nivelul pre- criză. Iar investiţiile slabe acompaniate de consum puternic creează o structură defavorabilă pentru creştere. Acest lucru se reflectă în deteriorarea balanţei de cont curent (contribuţie negativă a exporturilor nete la creştere) în timp ce presiunile inflaţioniste cresc.
Vânzările de retail sunt peste nivelul pre-pandemic încă din mai. PIB-ul bulgar a crescut cu aproape 10% în trimestrul doi în ritm anualizat, după o scădere de 1,8% în trimestrul anterior, potrivit datelor statistice oficiale. Trimestru la trimestru, economia a urcat cu doar 0,6%, o încetinire de la 2,5% în ianuarie-martie. Bulgaria este cea mai săracă economie din UE.
Datele Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, arată că creşterile economice trimestriale înregistrate de ţările est-europene în trimestrul doi sunt, cu excepţia celei a Ungariei, sub media UE. Dar aceste poziţii sunt ocupate după ce în trimestrele anterioare creşterile din regiune au fost mai puternice decât cele din Vest. Spre exemplu,trimestrul doi a însemnat ieşirea Austriei din recesiune.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe